|
primită de la domnul deputat Virgil Alin Chirilă (Grupul parlamentar al PSD)
PSD doreşte o schimbare a modului de guvernare, aşa cum cer peste 80% dintre cetăţeni, fără măsuri de austeritate sau creşteri de taxe
„Amânarea programelor de stimulare economică, lipsa protecţiei pentru persoanele vulnerabile, blocarea măsurilor de susţinere a fermierilor, punerea în pericol a vieţii pacienţilor cronici şi intenţia de a scoate la vânzare companii de stat profitabile în plină criză economică sunt doar câteva dintre problemele grave semnalate de PSD.
Actualul premier nu a fost interesat să le rezolve, ci, din contră, le-a acutizat. De aceea, PSD solicită o schimbare a modelului de guvernare, aşa cum cer peste 80% dintre cetăţeni – o schimbare fără măsuri de austeritate sau creşteri de taxe”, a declarat deputatul social-democrat Alin Chirilă.
De aproape trei luni, prim-ministrul Bolojan blochează în Guvern ordonanţa de urgenţă iniţiată de ministrul PSD al Sănătăţii, care prevede scutirea mai multor categorii de pacienţi de la plata taxării concediului medical. Deşi scopul general al măsurii fiscale a fost descurajarea concediilor fictive, există categorii de pacienţi pentru care scutirea este absolut necesară pentru a-şi putea urma tratamentele vitale. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în cazul scutirii de CASS pentru mame şi pensionari – măsură care nu a mai fost adoptată de Guvern, motiv pentru care am depus un proiect de lege în Parlament.
Totodată, proiectul „Motorină ieftină pentru agricultură”, care are impact zero asupra bugetului de stat, stă pe masa premierului de aproape o lună, în timp ce preţurile alimentelor cresc de la o zi la alta.
Săptămâna trecută a apărut un nou anunţ al premierului care pune în pericol interesele strategice ale ţării: vânzarea grăbită, în vremuri de criză şi la preţuri derizorii, a celor mai valoroase companii de stat din domeniile energetic, transporturi şi financiar. În timp ce majoritatea statelor europene caută soluţii pentru răscumpărarea acţiunilor la companiile energetice, actuala guvernare doreşte înstrăinarea lor.
|