|
primită de la doamna deputat Cristina-Emanuela Dascălu (Grupul parlamentar AUR)
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi -
de la reconstrucţia unei ţări la performanţa unei generaţii
Ziua Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi nu este un exerciţiu festiv, ci un moment de luciditate. O instituţie care a crescut odată cu statul român modern şi care a dus, decenii la rând, greul formării specialiştilor de care această ţară a avut nevoie.
Tradiţia Politehnicii ieşene începe înainte ca România să aibă o infrastructură industrială coerentă. În secolul al XIX-lea, prin iniţiativa lui Gheorghe Asachi, la Iaşi apăreau primele forme de învăţământ tehnic în limba română, un gest de construcţie naţională, nu doar academică.
Instituţional, momentul de referinţă rămâne 1937, când ia naştere Școala Politehnică din Iaşi, într-o Românie care înţelegea că dezvoltarea nu se poate face fără ingineri. A urmat războiul. A urmat reconstrucţia.
După 1948, Politehnica devine unul dintre centrele de formare pentru generaţiile care au ridicat, la propriu, infrastructura acestei ţări: uzine, reţele energetice, construcţii, drumuri. În acei ani, universitatea nu a produs doar absolvenţi, ci a furnizat resursa umană fără de care România nu ar fi putut funcţiona.
Transformarea din 1993, în Universitate Tehnică, nu a fost o schimbare de titulatură, ci recunoaşterea unei maturităţi instituţionale. Astăzi, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi înseamnă cercetare, parteneriate internaţionale, competiţie academică reală şi o presiune constantă pentru performanţă.
Dar, dincolo de statistici şi clasamente, rămâne o întrebare incomodă: mai reuşim să păstrăm în ţară ceea ce această universitate formează?
Pentru că adevărata miză nu este doar excelenţa academică, ci capacitatea statului de a nu-şi pierde elitele tehnice. Fără ingineri, fără cercetare aplicată şi fără investiţie coerentă în educaţie, orice discurs despre dezvoltare rămâne gol.
Politehnica ieşeană nu are nevoie de elogii. Are nevoie de respect, finanţare, predictibilitate şi politici publice care să lege educaţia de economia reală.
Aceasta este semnificaţia zilei de astăzi. Nu imaginea trecutului, ci responsabilitatea faţă de viitor.
|
