|
primită de la doamna deputat Cristina Emanuela Dascălu (Grupul parlamentar AUR)
Ceea ce propune Guvernul, sub denumirea de „reformă a salarizării”, nu este decât o formă sofisticată de a împovăra suplimentar educaţia, în dispreţ faţă de lege, faţă de angajamentele asumate şi, mai grav, faţă de însăşi ideea de viitor.
Reacţia federaţiilor sindicale FSLI şi FSE „Spiru Haret” reprezintă expresia unei realităţi pe care puterea refuză să o mai vadă. Educaţia este împinsă sistematic într-o zonă de subfinanţare cronică şi de marginalizare instituţională.
Prin ignorarea explicită a prevederilor OUG nr. 57/2023, Guvernul nu doar că încalcă un cadru normativ în vigoare, ci transmite un mesaj periculos: legea devine opţională atunci când nu mai serveşte interesului politic de moment. Această abordare erodează însăşi ideea de stat de drept şi compromite orice pretenţie de predictibilitate în politicile publice.
Plafonarea salariilor profesorilor sub niveluri deja negociate şi asumate, inclusiv în raport cu profesii esenţiale precum cea medicală, nu este o simplă ajustare bugetară. Este o decizie de ierarhizare socială, prin care educaţia este plasată deliberat într-un plan secund. Diferenţele salariale consistente nu reflectă doar dezechilibre economice, ci o viziune politică profund greşită asupra rolului profesorului în societate.
În loc să elibereze sistemul educaţional de poverile birocratice şi de incoerenţele legislative, autorităţile aleg să le amplifice. În loc să redea demnitatea profesiei didactice, o fragilizează. În loc să investească în elevi, investesc în amânări şi justificări.
La fel de gravă este absenţa unei reacţii din partea Preşedintelui României. Într-un moment în care educaţia traversează o criză structurală profundă, tăcerea nu mai poate fi interpretată ca prudenţă instituţională. Este o tăcere care validează, implicit, degradarea continuă a unui domeniu esenţial.
Adevărul este simplu şi incomod. Statul român nu mai îngreunează doar educaţia prin incompetenţă, ci o face prin decizii asumate. Iar costurile nu vor fi plătite astăzi, ci de generaţiile care vor creşte într-un sistem lipsit de stabilitate, respect şi viziune.
Susţinerea educaţiei nu se declară, se demonstrează. Prin respectarea legii. Prin onorarea angajamentelor. Prin politici coerente care pun profesorul şi elevul în centrul deciziei publice, nu la periferia ei.
Orice altă direcţie nu este reformă. Este, fără echivoc, o formă de abandon.
|
