|
primită de la doamna deputat Monica Ionescu (neafiliat)
Criza POT, dovada unei politici bazată pe oportunism
Ce s-a întâmplat în Partidul Oamenilor Tineri, în ultimele luni, nu este o surpriză pentru cineva care cunoaşte cu adevărat clasa politică românească. Și totuşi, chiar şi pentru un public obişnuit cu dezamăgirile din acest peisaj, rămâne un spectacol de oportunism greu de egalat, atât prin cinism, cât şi prin sincronizare aproape matematică.
Faptele sunt, de fapt, cât se poate de evidente!
Două rânduri de alegeri pierdute au fost suficiente pentru a goli un partid de propriii săi parlamentari. O demonstraţie practică despre cât de “solidă” poate fi loialitatea politică atunci când dispare perspectiva puterii.
Primul şoc major a venit imediat după alegerile prezidenţiale, când candidatul George Simion, susţinut de POT, a ratat victoria, iar odată cu ea s-a evaporat şi visul guvernării. Atunci, reacţia a fost admirabil de promptă!
Mai mulţi deputaţi şi senatori POT şi-au depus demisiile din partid şi din grupul parlamentar. “Coincidenţa” nu a trecut neobservată. Demisiile celor sus menţionaţi au apărut exact în momentul în care accesul la putere a devenit imposibil.
Un al doilea cutremur politic a lovit POT în decembrie 2025, după un nou eşec electoral la Bucureşti. De această dată, lucrurile au fost puţin mai elaborate. A început cu un conflict intern care a dus la o excludere (vezi cazul Chiriţă), urmat, previzibil, de plecarea altor şase deputaţi. Potrivit surselor, episodul a fost premeditat.
Dar povestea nu se opreşte aici. Dacă demisiile au reprezentat o lovitură dură, deznodământul a adăugat un element suplimentar de… creativitate politică. Foştii membri POT nu s-au limitat la a pleca, ci au găsit de cuviinţă să se şi întoarcă. Nu din nostalgie, ci pentru a prelua grupul parlamentar şi a-i schimba denumirea în „Uniţi pentru România”. O mişcare ce ridică o întrebare pertinentă: dacă tot erau uniţi, de ce a fost nevoie să plece mai întâi?
Traiectoria POT ilustrează o problemă profundă a politicii româneşti, aceea că apartenenţa la un partid devine, prea des, condiţionată de accesul la putere, nu de valori sau de un proiect politic coerent.
Mandatul parlamentar nu este proprietatea celui care îl deţine. Este proprietatea cetăţenilor care l-au acordat.
A transforma acel mandat într-o monedă de schimb, folosită în funcţie de oportunităţi personale, nu este doar o problemă politică, pentru mine reprezintă cea mai profundă formă de trădare a actului democratic.
Nu este vorba despre trădarea unui partid şi nici despre conflicte interne. Este vorba despre trădarea oamenilor care au mers la vot crezând că alegerea lor contează.
Nu mă bucur de ceea ce i se întâmplă Anamariei Gavrilă, preşedintele POT. Nu caut satisfacţii în astfel de dezastre politice. Ceea ce m-ar bucura să găsesc, şi ceea ce consider că această ţară merită, este un spaţiu politic în care mandatul parlamentar să nu poată fi mutat, reinterpretat sau “optimizat” după interesul momentului. Până când vom ajunge acolo, vom continua să asistăm la astfel de spectacole. Unele dramatice, altele… previzibile până la ironie. Pentru că, în politică, uneori demnitatea nu se vede în ceea ce alegi să faci, ci în ceea ce alegi să nu faci.
|
