|
primită de la domnul deputat Florin-Cornel Popovici (Grupul parlamentar AUR)
Guvernul Bolojan vinde ancora în mijlocul furtunii
Deputatul AUR Florin Popovici cere oprirea imediată a listărilor promovate de guvernul Bolojan-Gheorghiu şi acuză o nouă etapă de cedare a controlului economic al României.
În calitate de membru al Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci, acesta prezintă un pachet alternativ de măsuri pentru protejarea capitalului românesc şi avertizează că statul riscă să piardă definitiv pârghiile strategice în favoarea capitalului străin.
„România nu poate vinde Hidroelectrica, Romgaz, CEC Bank şi, pe rând, restul activelor strategice ale statului, Transgaz, Portul Constanţa, Poşta Română, către fonduri financiare globale, în condiţiile în care 70% din sistemul bancar este deja controlat de capital străin, iar poziţia investiţională netă externă a ţării este de aproximativ -60% din PIB. Planul Bolojan-Gheorghiu nu este o reformă. Este următorul capitol dintr-un proces de cedare graduală a controlului asupra economiei naţionale, care durează de aproape două decenii.
Cine va cumpăra, de fapt, companiile româneşti
Conform precedentului listării Hidroelectrica din 2023, peste 60–75% din pachetele puse pe piaţă vor fi cumpărate de investitori instituţionali străini. Statul va încasa rapid sume semnificative, dar va ceda în schimb fluxurile viitoare de dividende, capacitatea de garantare a împrumuturilor publice şi pârghiile prin care un guvern român mai poate decide ceva important în propria ţară.
Pe scurt, din ordinul de mărime de 20–30 de miliarde de lei de active strategice care ar putea fi listate în următorii doi ani, un volum semnificativ va ajunge sub controlul unor fonduri globale care vor repatria profiturile fără reinvestire substanţială în România.
O coaliţie fără legitimitate morală pentru această decizie
Toate marile transferuri de active strategice ale României către capital străin după anul 2000, privatizările Petrom, BCR, Distrigaz, Electrica, Romtelecom, au fost votate sau tolerate de aceleaşi partide care formează astăzi coaliţia de guvernare, PSD, PNL, USR şi UDMR. „Opoziţia” actuală a PSD faţă de planul Bolojan este conjuncturală. Acelaşi partid a votat în Guvern pregătirea raportului vicepremierului Gheorghiu şi a girat memorandumul de blocare a angajărilor în companiile de stat.
Nu am susţinut niciodată vânzarea integrală a unui activ strategic românesc şi consider că această direcţie trebuie oprită.
Poziţia mea, în calitate de deputat şi membru al Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci: NU listărilor în condiţiile actuale. DA unui pachet alternativ
Nu mă opun principiului listării la bursă a unor companii de stat. Mă opun modului în care această operaţiune este construită astăzi, fără măsuri prealabile de echilibrare a capitalului autohton. Solicit oprirea imediată a tranzacţiilor anunţate şi deschiderea unei dezbateri publice pe alternativele credibile.
În acest sens, am pregătit un pachet alternativ structurat, compatibil integral cu cadrul european, care include:
1. renegocierea jaloanelor PNRR care impun listările obligatorii, procedură permisă de regulamentul european în condiţiile macroeconomice actuale ale României
2. plafonarea deţinerilor de capital extern în sectoarele strategice, energie, infrastructură critică, apărare, telecomunicaţii, pe modelul aplicat în Franţa, Germania, Italia şi Polonia
3. constituirea unui Fond Suveran de Investiţii Românesc autentic şi stimularea unui Pilon III autohton, ca instrumente de consolidare a capitalului românesc
4. audit independent al fluxurilor de dividende externalizate de companiile cu capital majoritar străin în ultimii zece ani
5. reformă instituţională a Serviciului Român de Informaţii şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pe linia apărării suveranităţii economice
România nu este de vânzare la preţul de lichidare al acestei coaliţii
Companiile strategice ale României sunt patrimoniul naţiunii, nu marfa de lichidare a unei coaliţii care şi-a epuizat legitimitatea. România are nevoie de o decizie strategică clară: rămâne o piaţă de desfacere şi o sursă de randament pentru capitalul global sau devine un stat care îşi construieşte propriile instrumente de acumulare, investiţie şi control economic. În acest sens, voi susţine în Parlament şi în cadrul Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci acest pachet de măsuri, pe care îl propun ca bază de lucru pentru o dezbatere reală privind protejarea capitalului românesc”, a declarat deputatul AUR Florin Popovici.
|