|
primit de la doamna deputat Andreea-Petronela Cîmpianu (Grupul parlamentar SOS România)
14 mai 1948 sau noaptea în care am pierdut o generaţie
Peste 10 mii de tineri intelectuali, elevi, preoţi, oameni de cultură, profesori, ţărani, minţi care ar fi putut schimba cursul istoriei României în bine, au fost măcelăriţi fără să aibă dreptul la apărare. Distrugerea României era deja programată.
Ca să poţi opri evoluţia unei naţiuni trebuie să îi elimini pe cei care ar putea schimba destinul poporului. Atacul monstruos, plin de cruzime şi de ură faţă de demnitatea umană, nu îşi poate avea justificare nici într-o cauză sau ideologie. Genocidul pe care comuniştii l-au făcut asupra românilor este caracteristic regimurilor de opresiune, de care, din păcate, noi am avut parte de-a lungul istoriei. Din cei peste 10 mii de arestaţi şi încarceraţi, au supravieţuit din păcate prea puţini.
Scopul acestui măcel nu a fost rezistenţa la ideologie sau opoziţia făţişă, ci înfrângerea spiritului şi a credinţei. Regimul comunist nu avea nevoie de oameni în completă rezonanţă cu credinţa strămoşească, în conexiune cu sufletul lor. Regimul comunist avea nevoie de obedienţă, goliciune sufletească şi încătuşarea credinţei. Acelaşi tipar ca cel care se perpetuează din 2020 încoace. Aceeaşi luptă pentru înfrângerea omului demn, cu credinţă în dumnezeire şi în puterea sa lăuntrică, aceeaşi sufocare a umanului şi încercarea de tăiere a legăturilor cu creatorul nostru. Dar ce este cel mai dureros este că, nu s-a oprit totul cu arestarea lor, ci unii au fost torturaţi până la moarte. Să nu uităm crâncena închisoare de la Piteşti, unde încă mai geme văzduhul de strigătele de agonie a celor închişi acolo şi ucişi prin tortură. Să nu uităm şi celelalte închisori, care au devenit mormântul multora din cei arestaţi: Aiud, Gherla, Jilava, Sighet, Râmnicu Sărat.
Am fost învăţaţi că suferinţa te face slab, te face neînsemnat, pentru a căuta doar comoditatea şi laşitatea. Dar, de la aceşti martiri ai neamului, am primit o lecţie imensă despre iubire, jertfă, şi mai presus de tot despre IERTARE.
Valeriu Gafencu spunea: "Să nu ne răzbunaţi". Iar eu vă zic: să nu îi uităm, pentru că lupta se dă pentru lumină.
Iertarea a fost şi în multe din sufletele celor care au murit fără o lumânare, fără o rugăciune, fără mormânt şi fără nume. Cei care nu sunt pomeniţi pentru că nu au lăsat pe nimeni în urmă. De aceea astăzi suntem noi aici. Aprindeţi o lumânare de recunoştinţă pentru vieţile lor pierdute, şi spuneţi o rugă pentru iertarea celor care au vrut să rupă sufletele acestor oameni.
Nu avem voie să uităm acest sacrificiu. Nu avem voie să închidem ochii, aşa cum se întâmplă acum, pentru că asta ne face complici la genocid.
Fiecare picătură de sânge ne-a arătat nouă cum putem sta demni în faţa istoriei, şi, deşi unii încearcă să facă uitate aceste fapte, noi suntem aici să amintim mereu tinerelor generaţii că pot învăţa din istorie să fie demni, curajoşi, morali şi cu credinţă în biruinţa finală.
|
