Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Nini-Alexandru Pascalini (Grupul parlamentar SOS România)
Deputatul Nini Alexandru Pascalini propune acordarea unei alocaţii unice de 2.500 lei pentru fiecare copil nou-născut

Deputatul Nini Alexandru Pascalini a depus în Parlament o propunere legislativă prin care fiecare copil născut viu în România să beneficieze de o alocaţie unică pentru nou-născut, în cuantum de 2.500 lei, acordată o singură dată, la naştere.

Pentru copiii încadraţi în grad de handicap până la împlinirea vârstei de 1 an, propunerea legislativă prevede un sprijin majorat, în cuantum de 5.000 lei, având în vedere nevoile suplimentare ale acestor copii şi ale familiilor lor.
Iniţiativa completează Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, astfel încât acest sprijin să fie integrat în cadrul juridic existent, fără crearea unei legi paralele şi fără complicarea inutilă a procedurilor administrative.
Naşterea unui copil vine cu bucurie, dar şi cu cheltuieli imediate: scutece, haine, produse de igienă, medicamente, consultaţii, transport, pătuţ, cărucior şi multe alte lucruri necesare încă din primele zile de viaţă. Statul român trebuie să fie prezent lângă familie din prima zi, nu doar prin declaraţii frumoase despre natalitate, a declarat deputatul Nini Alexandru Pascalini.
În prezent, în unele localităţi din ţară există stimulente financiare pentru nou-născuţi acordate prin hotărâri ale consiliilor locale, însă acestea depind de bugetul fiecărei primării şi de decizia administraţiei locale. În consecinţă, un copil născut într-o localitate poate beneficia de sprijin, în timp ce un copil născut într-o altă localitate nu primeşte niciun ajutor similar.
Nu este corect ca sprijinul acordat unui nou-născut să depindă de cât de bogată este primăria localităţii în care trăiesc părinţii. Un copil născut în Bucureşti, Bacău, Moineşti, Vaslui, Neamţ sau într-o comună mică trebuie să fie tratat la fel de statul român. Copilul nu are nicio vină că s-a născut într-o localitate cu buget mai mic, a subliniat deputatul.
Propunerea legislativă urmăreşte instituirea unui standard minim naţional, finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale. Consiliile locale vor putea acorda, în continuare, stimulente suplimentare pentru nou-născuţi, acolo unde există resurse, însă sprijinul de bază ar urma să fie garantat pentru toţi copiii.
Alocaţia unică pentru nou-născut va fi acordată la cerere, în termen de cel mult 12 luni de la data naşterii copilului, iar plata se va realiza în termen de cel mult 60 de zile de la depunerea documentelor necesare.
Pentru copiii care sunt încadraţi în grad de handicap după ce familia a primit deja suma de 2.500 lei, proiectul prevede plata diferenţei până la suma de 5.000 lei, dacă încadrarea are loc până la împlinirea vârstei de 1 an.
Această măsură nu este un favor făcut părinţilor, ci o formă minimă de respect faţă de copil şi faţă de familie. România vorbeşte de ani de zile despre scăderea natalităţii, dar foarte rar vine cu soluţii concrete. Dacă vrem familii, dacă vrem copii, dacă vrem viitor, trebuie să sprijinim real familia încă din momentul naşterii copilului, a mai declarat deputatul Nini Alexandru Pascalini.
Iniţiatorul precizează că măsura nu înlocuieşte alocaţia lunară de stat, indemnizaţia pentru creşterea copilului, stimulentul de inserţie, tichetele sociale sau alte drepturi existente. Alocaţia unică pentru nou-născut va reprezenta un sprijin distinct, acordat o singură dată, pentru cheltuielile imediate generate de naşterea copilului.
Nu vorbim despre o cheltuială lunară permanentă, ci despre un sprijin unic, predictibil şi necesar. Este o investiţie modestă în raport cu nevoile reale ale familiilor, dar importantă ca mesaj: statul român nu trebuie să întoarcă spatele copilului în prima zi de viaţă, a concluzionat deputatul Nini Alexandru Pascalini.
Prin această iniţiativă, se urmăreşte reducerea inegalităţilor dintre familii, sprijinirea copiilor aflaţi în situaţii speciale şi crearea unui mecanism naţional simplu, corect şi aplicabil pentru toţi nou-născuţii din România.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:14