Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Tiberiu Claudiu Barstan (Grupul parlamentar AUR)
Dacă vom continua să acceptăm totul cu capul plecat, riscăm ca în câţiva ani să avem o ţară tot mai depopulată de români

Deputatul AUR Tiberiu Barstan, atrage atenţia asupra faptului că decizia României de a susţine Pactul european privind Migraţia şi Azilul, poate favoriza imigraţia ilegală şi ar afecta interesele naţionale, în timp ce alte state, precum Polonia sau Ungaria se opun pactului.


Prioritatea statului trebuie să fie protejarea şi sprijinirea familiilor româneşti şi încurajarea întoarcerii acasă a românilor plecaţi în străinătate.

"Este una dintre cele mai grave decizii acceptate de actuala clasă politică, o decizie ale cărei efecte le vom resimţi cu toţii în anii care vin. În timp ce milioane de români au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara pentru un trai mai bun, cei aflaţi la conducere acceptă fără împotrivire politici care riscă să transforme România într-o destinaţie pentru valurile de imigraţie ilegală şi pentru problemele pe care alte state europene nu mai doresc să le gestioneze. În timp ce Polonia şi Ungaria au ales să se opună Pactului european privind Migraţia şi Azilul, conducătorii României au acceptat fără să ceară un mandat clar din partea românilor. În loc să lupte pentru întoarcerea milioanelor de români plecaţi peste hotare şi pentru sprijinirea familiilor tinere, au ales să meargă din nou în genunchi şi să accepte decizii care ridică semne serioase de întrebare privind viitorul ţării.
Nu vorbim despre cei care vin legal, muncesc şi respectă legea, ci despre riscul amplificării imigraţiei ilegale şi despre posibilitatea ca România să ajungă să preia problemele pe care alte state nu mai vor să le gestioneze. Dacă vom continua să acceptăm totul cu capul plecat, riscăm ca în câţiva ani să avem o ţară tot mai depopulată de români şi tot mai afectată de consecinţele unor decizii luate fără a pune pe primul loc interesul naţional. În loc să creeze condiţii pentru întoarcerea românilor acasă, pentru creşterea natalităţii şi pentru sprijinirea familiilor tinere, actualii conducători acceptă politici care pot schimba profund viitorul României.
România trebuie să fie casa românilor! Avem nevoie de politici pentru români, pentru familiile româneşti, pentru întoarcerea celor plecaţi şi pentru apărarea fermă a graniţelor. Viitorul României nu se negociază în genunchi şi nu se decide fără români!
Dacă alte state au avut curajul să spună "NU", de ce România trebuie să fie mereu cea care execută şi tace?", a declarat Tiberiu Barstan, deputat AUR.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:17