|
primită de la domnul deputat Remus-Gabriel Lăpuşan (Grupul parlamentar al PSD)
Legea salarizării: între respectul pentru muncă şi riscul unor noi nedreptăţi
Noua lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice reprezintă una dintre cele mai importante reforme pe care România trebuie să le adopte în perioada următoare.
Nu vorbim despre o simplă modificare de grile sau despre un exerciţiu tehnic de reaşezare a coeficienţilor, ci despre modul în care statul român îşi respectă angajaţii, despre echitatea dintre profesii, despre stabilitatea serviciilor publice şi despre încrederea cetăţenilor în instituţii.
Consider că România are nevoie de o salarizare publică aşezată pe principii clare: responsabilitate, complexitatea muncii, riscurile asumate, nivelul de pregătire, importanţa socială a activităţii şi performanţa reală. Niciun domeniu esenţial nu trebuie tratat superficial. Educaţia, sănătatea, administraţia, ordinea publică, apărarea, justiţia, cultura, diplomaţia, asistenţa socială, finanţele publice şi toate celelalte servicii publice trebuie analizate cu atenţie, pentru că fiecare dintre ele susţine funcţionarea statului român.
În educaţie, salarizarea trebuie să pornească de la recunoaşterea rolului fundamental al profesorului. Nu putem cere performanţă şcolară, reducerea abandonului, adaptare la noile tehnologii şi formarea unor generaţii pregătite pentru viitor, dacă profesorii sunt puşi permanent în situaţia de a lupta pentru drepturi fireşti. Salariul profesorului debutant cu studii superioare trebuie să fie un reper de demnitate profesională, iar evoluţia în carieră trebuie să fie motivantă.
În sănătate, reforma salarizării trebuie să reflecte responsabilitatea uriaşă a celor care îngrijesc pacienţi, salvează vieţi şi duc pe umeri presiunea zilnică a unui sistem aflat deja sub tensiune. Medicii, asistenţii medicali, infirmierii, brancardierii, personalul auxiliar, personalul TESA şi toţi cei care ţin spitalele în funcţiune nu pot fi priviţi doar printr-o formulă bugetară. Munca în ture, gărzile, nopţile, weekendurile, sărbătorile legale şi condiţiile dificile din spitale sunt realităţi concrete care trebuie recunoscute corect.
Administraţia publică centrală şi locală are nevoie de oameni competenţi, capabili să gestioneze proiecte, investiţii, fonduri europene, servicii pentru cetăţeni şi proceduri administrative complexe. Dacă administraţia este slăbită, întreaga societate resimte efectele: proiecte întârziate, servicii publice mai slabe, comunităţi blocate şi cetăţeni nemulţumiţi.
În acelaşi timp, legea trebuie să respecte specificul profesiilor din ordine publică, apărare şi siguranţă naţională, acolo unde riscul, disciplina, disponibilitatea permanentă şi responsabilitatea faţă de siguranţa cetăţeanului fac parte din activitatea de zi cu zi. Poliţiştii, militarii, jandarmii, pompierii, poliţiştii de frontieră şi personalul din sistemul penitenciar trebuie trataţi cu respectul cuvenit unor profesii esenţiale pentru statul român.
Noua lege a salarizării nu trebuie să pună profesorii împotriva medicilor, administraţia împotriva poliţiştilor, cultura împotriva justiţiei sau personalul auxiliar împotriva personalului de specialitate. România are nevoie de o lege care să recunoască rolul fiecăruia şi să construiască un echilibru real între domenii.
De asemenea, dialogul social trebuie să fie substanţial, nu formal. Sindicatele, federaţiile reprezentative, confederaţiile sindicale şi reprezentanţii tuturor categoriilor profesionale trebuie consultaţi înainte de adoptarea deciziilor finale, nu doar informaţi după ce soluţiile au fost deja stabilite. O lege care afectează sute de mii de angajaţi şi milioane de cetăţeni care depind de serviciile publice nu poate fi scrisă în birouri închise şi apoi prezentată societăţii ca un fapt împlinit.
Este necesară o analiză reală de impact, pe fiecare familie ocupaţională, pe fiecare domeniu şi pe fiecare categorie profesională. Trebuie văzut clar cine câştigă, cine stagnează, cine riscă să piardă, ce se întâmplă cu tinerii care intră în sistem, cu oamenii aflaţi la mijlocul carierei, cu personalul auxiliar, cu angajaţii din teritoriu şi cu instituţiile care au deja deficit de personal.
Legea salarizării nu trebuie să fie o reformă împotriva angajaţilor publici. Ea trebuie să fie o reformă pentru un stat mai eficient, mai corect şi mai respectuos faţă de propriii oameni. Statul nu funcţionează doar prin clădiri, proceduri şi organigrame, ci prin oameni: profesori, medici, asistenţi, poliţişti, militari, funcţionari, grefieri, cercetători, artişti, diplomaţi, lucrători sociali şi mulţi alţii care susţin, zi de zi, serviciile publice ale României.
O Românie puternică nu se poate construi cu angajaţi publici demotivaţi, cu profesionişti împinşi să plece din sistem şi cu instituţii slăbite. O Românie puternică se construieşte prin respect faţă de muncă, prin dialog social real şi prin politici publice care aşază omul în centrul deciziei.
|
