|
primită de la domnul deputat Silviu-Octavian Gurlui (Grupul parlamentar AUR)
Educaţia şi Cercetarea nu pot fi reformate fără depolitizarea şi restructurarea agenţiilor de evaluare
Deputatul AUR, Silviu Gurlui, cere o reformă a instituţiilor statului român cu atribuţii în evaluarea calităţii educaţiei la nivel preuniversitar şi universitar.
Silviu Gurlui pune sub semnul întrebării eficienţa actualului sistem de acreditare şi evaluare, în condiţiile în care România înregistrează rezultate slabe la testările internaţionale, iar universităţile sunt slab reprezentate în clasamentele globale.
"Rezultatele slabe ale sistemului educaţional românesc obligă la o discuţie serioasă despre rolul instituţiilor care evaluează calitatea educaţiei şi cercetării.
Instituţii publice pentru Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) trebuie supuse unei evaluări independente privind eficienţa, costurile şi impactul lor real asupra calităţii educaţiei.
După aproape două decenii de funcţionare, România se confruntă în continuare cu: abandon şcolar ridicat, analfabetism funcţional, rezultate slabe la testările internaţionale şi universităţi slab reprezentate în clasamentele globale.
În aceste condiţii, este legitim să ne întrebăm dacă actualul sistem de acreditare şi evaluare produce într-adevăr calitate sau generează în principal proceduri birocratice şi costuri administrative.
AUR susţine:
depolitizarea completă a structurilor de conducere ale agenţiilor de evaluare;
transparenţă totală privind cheltuirea fondurilor şi contractele acestora;
evaluarea independentă a eficienţei ARACIP şi ARACIS;
reorganizarea sau înlocuirea structurilor care nu îşi demonstrează utilitatea.
Scopul nu trebuie să fie menţinerea unor instituţii pentru că există deja, ci construirea unui sistem de evaluare care să contribuie efectiv la creşterea calităţii educaţiei româneşti.
România are nevoie de mai puţină birocraţie şi mai multă performanţă. Iar performanţa trebuie măsurată prin rezultatele elevilor, studenţilor şi absolvenţilor, nu prin numărul de proceduri administrative îndeplinite", a declarat deputatul AUR, Silviu Gurlui.
|