|
primită de la doamna deputat Monica Ionescu (neafiliat)
Poporul strigă de foame, extremiştii au principii
În faţa blocajului din 22 iunie 2026, am înţeles un lucru destul de grav în politică şi anume că putem numi lucrurile oricum, dar absurdul rămâne absurd.
Extremismul chiar există în ţara noastră şi nu e o ofensă, este o stare de fapt pe care o găseşti acolo unde dialogul moare, unde compromisul e numit trădare şi unde o singură voinţă se proclamă voinţa tuturor.
A spune că nu eşti extremist în timp ce ţii ţara în loc pentru o idee fixă, iată absurdul pe care refuz să-l accept.
AUR susţine public că "nu este un partid extremist" şi cere Preşedintelui să nu mai folosească acest termen. În acelaşi timp, condiţionează votul pentru guvern de impunerea propriilor idei fixe, ameninţă cu alegeri anticipate şi refuză orice compromis. USR, la rândul său, denunţă extremismul altora, dar practică aceeaşi intransigenţă: "fie cum vrem noi, fie nu votăm".
Stoicii ne învaţă un principiu şi anume că nu vorbele te definesc, ci alegerile. Când şantajul politic devine instrument de negociere, când "dialogul" înseamnă "acceptaţi tot pachetul sau plecăm", nu mai vorbim despre democraţie. Vorbim despre extremism procedural.
Da, extremiştii există! Şi nu dispar prin autodeclarare.
Ce înseamnă să fii om politic în această ciumă a intransigenţei? Înseamnă să alegi.
Să alegi între orgoliul tău şi mersul corect al societăţii. Între puritatea doctrinei şi pâinea de mâine a oamenilor. Sisif împingea piatra ştiind că va cădea, dar nu înceta. Noi ne oprim din drum pentru că piatra nu e sculptată cum vrem.
Faptul că pe 22 iunie Guvernul Veştea a căzut nu e o victorie a principiilor. E eşecul maturităţii politice. Iar cetăţeanul plăteşte factura unei Românii instabile, îngenuncheată de amânări şi bugete blocate.
E remarcabil cum tocmai cei care cer să nu fie numiţi extremişti recurg la metodele clasice ale extremismului prin ultimatum, purism ideologic şi demonizarea adversarului.
Le cer colegilor, în special celor din AUR şi USR, le cer tuturor să renunţe la şantajul îmbrăcat în principii. Asumaţi-vă faptele, nu doar lozincile! O instituţie nu e armă iar votul nu e ultimatum. Singura demnitate reală e să accepţi că lumea nu începe şi nu se sfârşeşte cu tine.
Nu vreau să avem partide care îşi măsoară curajul în câte uşi trântesc. Vreau partide care au curajul să rămână în cameră şi să negocieze, chiar dacă asta înseamnă să piardă o frază frumoasă pentru a câştiga o zi în plus pentru ţară.
În plin absurd, singura revoltă onestă e măsura. A fi moderat nu înseamnă capitulare ci refuzul de a adăuga răului din lume încă o doză de fanatism. Iar curajul politic, astăzi, se măsoară şi în cât eşti pregătit să laşi de la tine.
|
