|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar UPR)
România are resurse, dar românii muncesc tot mai mult doar pentru a-şi plăti traiul
Ţara noastră are aproximativ 4.400 de metri pătraţi de teren arabil pentru fiecare locuitor şi circa 13,1 milioane de hectare de suprafaţă agricolă utilizată, dintre care aproape două treimi reprezintă teren arabil.
Cu toate acestea, am ajuns într-o situaţie în care milioane de oameni muncesc o lună întreagă, îşi consumă timpul şi energia, iar cea mai mare parte a venitului obţinut se duce imediat pe mâncare, utilităţi, rate, chirie, transport şi taxe, fără ca omul care munceşte să mai poată economisi, investi sau construi ceva pentru anii care urmează.
Cifrele agriculturii arată foarte clar unde pierdem. În anul 2023, valoarea producţiei agricole a României a fost de aproximativ 22,2 miliarde de euro, în timp ce Polonia a ajuns la 36,8 miliarde de euro, Ţările de Jos la 41,5 miliarde de euro, iar Franţa la aproape 95,8 miliarde de euro, deşi România este ţara în care se află 2,9 milioane de exploataţii agricole, adică aproape o treime din toate fermele Uniunii Europene. Dacă raportăm orientativ valoarea producţiei agricole la suprafaţa agricolă utilizată, România obţine aproximativ 1.770 de euro pentru fiecare hectar de teren agricol. Polonia ajunge la aproximativ 2.500 de euro, Franţa la circa 3.500 de euro, iar Ţările de Jos depăşesc 20.000 de euro pentru fiecare hectar. Asta înseamnă că problema noastră nu este lipsa pământului, pentru că pământ avem, ci valoarea prea mică pe care reuşim să o producem din fiecare hectar pe care îl avem la dispoziţie.
Nu susţin că un hectar de grâu poate fi comparat mecanic cu un hectar de seră sau cu o fermă intensivă. Tocmai aici este problema, alte state au construit o agricultură bazată pe procesare, tehnologie, irigaţii, asociere şi producţie cu valoare adăugată ridicată, în timp ce România continuă să exporte cereale şi materie primă, apoi cumpără produse procesate la preţuri mult mai mari şi înregistrează, numai din industria alimentară şi comerţul cu animale vii, un dezechilibru comercial de miliarde de euro.
Avem 32,6% din exploataţiile agricole ale Uniunii Europene, dar producem aproximativ 4% din valoarea producţiei agricole europene. Această diferenţă spune mai mult despre felul în care statul român a administrat agricultura în ultimii ani decât toate strategiile scrise, aprobate, prezentate şi apoi uitate prin sertarele ministerelor.
Aceeaşi întrebare trebuie pusă şi atunci când vorbim despre resursele minerale ale României. Titularii licenţelor de exploatare plătesc redevenţe pentru resursele extrase, însă, în anul 2022, redevenţele miniere au adus încasări bugetare de aproximativ 194,3 milioane de lei, adică în jur de 39 de milioane de euro, la un curs orientativ de 5 lei pentru un euro. Treizeci şi nouă de milioane de euro reprezintă o sumă pe care bugetul României o consumă foarte repede, iar atunci când vorbim despre exploatarea resurselor minerale ale unei ţări întregi cred că este legitim să întrebăm ce resurse au fost extrase, în ce cantităţi, care a fost valoarea economică a acestora, cât a rămas efectiv statului şi dacă redevenţele încasate reflectă valoarea bogăţiei scoase din pământul României.
În acelaşi timp, România dispune de resurse exploatabile de apă minerală estimate la aproximativ 3 miliarde de litri anual. Cu toate acestea, statul continuă să îşi construiască discursul bugetar aproape exclusiv în jurul taxelor, impozitelor, contribuţiilor şi sumelor care mai pot fi luate de la populaţie, de parcă singura resursă economică sigură a acestei ţări ar fi salariul cetăţeanului care merge în fiecare dimineaţă la muncă. Aici este contradicţia pe care nu o mai putem ascunde sub cifre de deficit şi explicaţii.
România are pământ, are apă, are resurse minerale şi are oameni care muncesc, dar omul ajunge la sfârşitul lunii cu salariul împărţit aproape integral între mâncare, facturi şi locuinţă, în timp ce statul produce dintr-un hectar de teren agricol mult mai puţină valoare decât alte state europene şi încasează din redevenţele miniere sume care ridică întrebări fireşti despre modul în care este valorificată bogăţia ţării.
În mai 2026, România a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană, de 9,7%, iar în 2025 aproximativ 3,468 milioane de persoane se aflau în risc de sărăcie. Acest lucru înseamnă că, pentru milioane de români, munca nu mai este drumul către o viaţă mai bună, ci a devenit o cursă lunară pentru plata strictului necesar.
Un stat care are resurse, dar îşi obligă cetăţenii să consume aproape tot ceea ce câştigă numai pentru a-şi asigura hrana, locuinţa şi utilităţile trebuie să explice de ce produce atât de puţină valoare din ceea ce deţine şi de ce, de fiecare dată când bugetul nu se mai închide, prima soluţie este să caute alţi bani în buzunarele aceloraşi cetăţeni.
Înainte de o nouă taxă, doresc un inventar economic real al bogăţiei României, care să cuprindă resursele exploatate, cantităţile extrase, valoarea acestora, redevenţele încasate, materia primă exportată şi valoarea produselor pe care le importăm ulterior, pentru că nu mai putem accepta ca statul să administreze prost ceea ce are şi să trimită nota de plată, de fiecare dată, către cei care muncesc.
|
