|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar UPR)
De ce un vasluian are aceleaşi obligaţii, dar nu şi aceleaşi şanse?
România de astăzi poartă amprenta unei politici care a concentrat dezvoltarea în câteva centre şi a lăsat judeţe întregi să suporte costul acestei alegeri prin şomaj, depopulare şi plecarea continuă a celor aflaţi la vârsta muncii. În timp ce marile oraşe atrag capital, infrastructură şi forţă de muncă, Vasluiul rămâne prins într-un model economic în care lipsa investiţiilor produce sărăcie, iar sărăcia alimentează plecarea.
La sfârşitul lunii mai 2026, rata şomajului înregistrat în judeţul Vaslui era de 8,87%, în timp ce media naţională era de 3,21%, în judeţul Timiş de 0,99%, în Arad de 2,33%, în Braşov de 2,81%, iar în Bucureşti de 0,43%, ceea ce aşază Vasluiul nu în faţa unei simple diferenţe de ritm economic, ci în faţa unei rupturi teritoriale pe care statul român a tolerat-o şi a alimentat-o prin felul în care a aşezat investiţiile, infrastructura, capitalul public şi marile proiecte de dezvoltare.
Un vasluian are aceleaşi obligaţii fiscale, trăieşte sub aceeaşi Constituţie şi este chemat să respecte aceleaşi legi ca un cetăţean din Timiş, Cluj, Braşov, Maramureş sau Bucureşti, însă posibilitatea lui de a găsi un loc de muncă stabil, de a deschide o afacere, de a atrage capital ori de a-şi construi viitorul acasă este mult mai redusă, iar această distanţă dintre egalitatea proclamată şi realitatea economică spune mai mult despre calitatea guvernării decât orice bilanţ prezentat festiv.
Din cei aproximativ 9.600 de şomeri înregistraţi în judeţul Vaslui, aproape 8.700 nu mai beneficiază de indemnizaţie de şomaj, ceea ce înseamnă că majoritatea celor rămaşi fără muncă au pierdut şi sprijinul financiar acordat temporar de stat, deşi trăiesc într-un judeţ în care oferta de angajare este redusă, investiţiile productive sunt puţine, iar distanţa faţă de marile centre economice se măsoară nu doar în kilometri, ci în salarii, oportunităţi şi posibilităţi reale de viaţă.
Cei aproape 8.700 de vasluieni rămaşi fără indemnizaţie de şomaj nu sunt simple poziţii într-un tabel, ci părinţi care taie din cheltuielile casei, tineri pentru care plecarea a devenit singura cale de a avansa, oameni obligaţi să muncească departe de familie şi persoane trecute de cincizeci de ani care nu mai sunt primite pe piaţa muncii, deşi mai au ani întregi până la pensie.
Vasluiul nu duce lipsă de oameni dispuşi să muncească şi nici de resurse care ar putea susţine o economie locală mai puternică, însă forţa de muncă, terenul agricol, poziţia de frontieră şi accesul la fonduri europene nu pot compensa absenţa drumurilor rapide, fragilitatea legăturilor feroviare, lipsa unor platforme industriale serioase şi continuitatea unei politici naţionale care să lege investiţia publică de crearea locurilor de muncă.
Timişul avea în aceeaşi lună o rată a şomajului de numai 0,99%, 3.323 de şomeri înregistraţi şi 2.241 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori, dintre care 2.181 proveneau din sectorul privat, iar această comparaţie arată limpede că investiţia, infrastructura şi prezenţa capitalului productiv nu reprezintă noţiuni abstracte, ci diferenţa dintre un judeţ în care angajatorii caută oameni şi un judeţ în care oamenii caută ani întregi un angajator.
Economia nu se dezvoltă prin simpla invocare a iniţiativei private, deoarece investitorul alege teritoriul în care găseşte transport, energie, forţă de muncă pregătită, acces la pieţe şi o administraţie previzibilă, iar statul care concentrează aceste avantaje în aceleaşi regiuni, apoi reproşează judeţelor rămase în urmă că nu sunt competitive, încearcă să transforme propria răspundere într-o presupusă vină locală.
Un vasluian nu este un cetăţean de rang inferior, iar judeţul Vaslui nu poate fi tratat ca rezervor de forţă de muncă pentru centrele dezvoltate ale ţării sau pentru economiile altor state, în timp ce contribuţia oamenilor săi la bugetul public este primită fără ezitare, dar investiţiile care le-ar permite să rămână acasă sunt amânate de la un exerciţiu bugetar la altul.
Guvernul interimar nu poate invoca durata limitată a mandatului pentru a evita răspunderea, deoarece interimatul restrânge libertatea politică a executivului, nu suspendă obligaţia de a administra ţara, de a pregăti proiecte, de a utiliza fondurile europene şi de a explica public ce investiţii, ce legături de transport şi ce facilităţi economice sunt destinate judeţelor în care şomajul depăşeşte de câteva ori media naţională.
România nu va deveni un stat cu adevărat echilibrat cât timp infrastructura, investiţiile şi locurile de muncă sunt concentrate în câteva judeţe, iar altele sunt condamnate să piardă, an după an, populaţia activă, profesioniştii şi familiile tinere. Egalitatea dintre cetăţeni nu se verifică prin solemnitatea textelor de lege, ci prin şansele reale pe care statul le oferă fiecăruia. Atunci când, pentru mii de vasluieni, plecarea din judeţ sau din ţară rămâne singura perspectivă pentru un trai decent, nu mai vorbim despre o alegere personală, ci despre consecinţa directă a unor politici publice care au ignorat dezvoltarea echilibrată a României. Vasluiul nu cere privilegii şi nici tratament preferenţial, cere ceea ce orice judeţ are dreptul să primească: investiţii, infrastructură, locuri de muncă şi şansa ca oamenii să poată rămâne acasă prin alegere, nu să fie obligaţi să plece din lipsa oportunităţilor. Dezvoltarea României nu poate fi completă atât timp cât o parte a ţării este condamnată să rămână în urmă.
|
