|
primită de la doamna deputat Vedinaş Verginia (Grupul parlamentar SOS România)
Inflaţia de peste 10%: românii plătesc zilnic preţul guvernării incompetente.
Guvernul anunţă procente, românii numără ultimii bani din portofel
Datele oficiale confirmă ceea ce fiecare român constată de luni întregi la magazin, la farmacie, la plata facturilor sau atunci când încearcă să-şi asigure un trai decent: România se confruntă cu o inflaţie devastatoare, iar puterea politică nu mai are nici soluţii, nici credibilitate.
În luna iunie 2026, rata anuală a inflaţiei a ajuns la 10,42%, după 10,85% în luna mai. Serviciile s-au scumpit cu 13,67%, mărfurile nealimentare cu 12,29%, iar produsele alimentare cu 5,75% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Chiar şi de la o lună la alta, indicele preţurilor de consum a continuat să crească, ajungând la 100,06% în iunie faţă de mai. Guvernanţii se vor grăbi să spună că inflaţia a coborât de la 10,85% la 10,42%. Vor organiza conferinţe de presă, vor prezenta grafice şi vor vorbi despre "încetinirea ritmului de creştere". Dar românii trebuie să cunoască adevărul: scăderea ratei inflaţiei nu înseamnă scăderea preţurilor.
Preţurile nu s-au întors la nivelul de anul trecut. Ele continuă să crească peste o bază care era deja puternic majorată. Guvernul se laudă că focul arde puţin mai încet, dar refuză să recunoască faptul că veniturile populaţiei continuă să fie mistuite.
O inflaţie anuală de peste 10% înseamnă că puterea de cumpărare a banilor se reduce în fiecare zi. Înseamnă că o cheltuială de 1.000 de lei pentru acelaşi coş de bunuri şi servicii poate depăşi acum, în medie, 1.100 de lei. Înseamnă că economiile familiilor sunt erodate, că salariile şi pensiile valorează mai puţin şi că orice majorare de venit este rapid înghiţită de scumpiri.
Guvernul anunţă procente. Românii numără ultimii bani din portofel.
Pentru pensionari, inflaţia nu este un indicator statistic. Este diferenţa dintre a cumpăra toate medicamentele prescrise şi a renunţa la unele dintre ele.
Pentru părinţi, inflaţia înseamnă mai puţine alimente de calitate, haine cumpărate mai rar şi cheltuieli pentru educaţia copiilor amânate.
Pentru tineri, înseamnă chirii tot mai greu de plătit, credite mai împovărătoare şi imposibilitatea de a-şi întemeia o familie.
Pentru întreprinderile mici, înseamnă costuri mai mari, clienţi mai puţini şi riscul permanent al închiderii.
Cea mai gravă situaţie este în domeniul serviciilor, unde scumpirea anuală a ajuns la 13,67%. Chiriile, reparaţiile, transportul, serviciile medicale, întreţinerea locuinţei şi numeroase alte cheltuieli curente apasă tot mai greu asupra bugetelor familiale.
Nu vorbim despre produse de lux, ci despre servicii de care oamenii au nevoie pentru a trăi şi pentru a munci.
Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 12,29%. Aici intră numeroase produse indispensabile vieţii cotidiene: combustibili, medicamente, articole de igienă, îmbrăcăminte, încălţăminte şi bunuri pentru întreţinerea locuinţei.
Nici creşterea de 5,75% a preţurilor alimentelor nu poate fi prezentată drept o performanţă. Alimentele se scumpesc după ani succesivi de creşteri, iar impactul este disproporţionat asupra familiilor cu venituri mici, care cheltuiesc o parte mult mai mare din buget pentru hrană.
Actuala putere politică încearcă să transforme sărăcirea populaţiei într-o dezbatere tehnică. Miniştrii vorbesc despre "efecte de bază", "ajustări temporare" şi "conjuncturi internaţionale". Cetăţeanului care nu mai are bani la sfârşitul lunii nu îi foloseşte însă vocabularul sofisticat al Guvernului.
Românii nu îşi plătesc facturile cu explicaţii. Nu cumpără alimente cu promisiuni şi nu achită ratele bancare cu grafice prezentate la televizor.
Comparaţia europeană este umilitoare pentru actualii guvernanţi.
În mai 2026, folosind indicele armonizat care permite comparaţia între state, România înregistra o inflaţie de 9,7%, cea mai ridicată din întreaga Uniune Europeană, în timp ce media UE era de 3,3%. La polul opus, Suedia avea o rată de 1,1%, iar Danemarca şi Cehia câte 1,8%.
Nici datele pentru iunie nu oferă motive de laudă.
Inflaţia armonizată a României a fost de 9,2%, în timp ce estimarea Eurostat pentru zona euro indica o rată de aproximativ 2,8%.
Aşadar, inflaţia României este de peste trei ori mai mare decât cea din zona euro.
În zona euro, inflaţia serviciilor era estimată la 3,2%, cea a alimentelor, alcoolului şi tutunului la 1,6%, iar cea a bunurilor industriale neenergetice la numai 0,9%.
În România, serviciile se scumpeau cu 13,67%, iar mărfurile nealimentare cu 12,29%. Chiar ţinând seama de diferenţele metodologice dintre indicatorii naţionali şi cei armonizaţi, decalajul este enorm şi imposibil de ascuns.
De ce alte state europene reuşesc să protejeze mai bine puterea de cumpărare, iar România rămâne campioana scumpirilor?
Pentru că în multe state europene politicile fiscale sunt predictibile, instituţiile sunt stabile, iar măsurile economice sunt fundamentate înainte de a fi anunţate.
La Bucureşti, fiscalitatea este schimbată sub presiunea deficitului, reformele sunt amânate, risipa bugetară este protejată, iar cetăţenilor şi firmelor li se cer permanent noi sacrificii.
Guvernanţii au alimentat dezechilibrele, au tolerat cheltuielile inutile şi au refuzat restructurarea aparatului public. Acum încearcă să transfere nota de plată către salariaţi, pensionari, antreprenori şi familiile cu copii.
Ni se spune că inflaţia este provocată exclusiv de factori internaţionali.
Este o justificare comodă, dar insuficientă. Toate statele Uniunii Europene sunt expuse tensiunilor externe, preţurilor energiei şi problemelor economiei mondiale.
Cu toate acestea, nu toate statele au o inflaţie de peste 9% sau 10%.
Diferenţa este dată şi de calitatea guvernării.
Banca Naţională anticipa pentru iunie o inflaţie de aproximativ 10,3% şi avertiza că scumpirea energiei şi combustibililor se transmite în costurile de producţie, în lanţurile comerciale şi, în final, în preţurile plătite de consumatori.
În faţa acestor avertismente, Guvernul a continuat să reacţioneze târziu, incoerent şi fără o strategie credibilă.
Puterea nu combate cauzele profunde ale scumpirilor, ci administrează efectele lor prin declaraţii liniştitoare.
România nu are nevoie de propagandă statistică.
Are nevoie de un program economic real: reducerea risipei bugetare, eliminarea sinecurilor, stabilitate fiscală, protejarea producţiei interne, sprijinirea întreprinderilor mici şi stimularea concurenţei reale.
Este necesară o verificare serioasă a lanţurilor comerciale şi a modului în care preţurile sunt formate, fără intervenţii arbitrare care distrug piaţa.
Este nevoie de investiţii în producţia şi procesarea agroalimentară românească, astfel încât ţara noastră să nu mai exporte materie primă ieftină şi să importe produse finite scumpe.
Trebuie protejate categoriile vulnerabile prin măsuri ţintite, nu prin pomeni electorale acordate înaintea alegerilor şi retrase imediat după închiderea urnelor.
Mai presus de toate, România are nevoie de un Guvern care să înţeleagă că inflaţia este o formă de impozitare ascunsă. Ea ia bani din buzunarul fiecărui cetăţean fără să fie votată în Parlament şi fără să apară distinct pe nicio factură.
Cei mai afectaţi sunt tocmai oamenii care nu au mijloace să se protejeze: pensionarii, salariaţii cu venituri mici, familiile numeroase şi persoanele vulnerabile.
Actuala clasă politică nu mai poate cere răbdare unei populaţii pe care a sărăcit-o prin incompetenţă, risipă şi lipsă de viziune.
Nu mai acceptăm ca guvernanţii să se felicite pentru o scădere de câteva zecimi, în timp ce România rămâne în fruntea clasamentului european al inflaţiei.
Nu mai acceptăm ca populaţia să suporte consecinţele unor decizii politice greşite, în timp ce privilegiile, sinecurile şi clientela de partid rămân neatinse.
Guvernul administrează statistici. Cetăţenii administrează sărăcia.
Iar pentru fiecare factură mai mare, pentru fiecare aliment lăsat pe raft, pentru fiecare tratament amânat şi pentru fiecare familie care nu mai reuşeşte să ajungă cu banii până la sfârşitul lunii există o răspundere politică.
Românii nu mai au nevoie de explicaţii.
Au nevoie de preţuri suportabile, venituri care să-şi păstreze valoarea şi de un stat care să lucreze pentru ei, nu împotriva lor.
Inflaţia de peste 10% este nota de plată a unei guvernări incompetente.
Iar această notă de plată nu mai poate fi pusă, la nesfârşit, pe masa cetăţenilor români!
|
