|
primită de la liderul Grupului parlamentar SOS România, doamna deputat Simona - Elena Macovei Ilie
România, ţinută ostatică de războiul partidelor pentru funcţii
România nu mai este guvernată. România este negociată!
La data acestei declaraţii se împlinesc 76 de zile de când ţara este condusă de un Guvern demis, cu atribuţii limitate - cel mai lung interimat guvernamental înregistrat în România după 1989. Nu este vorba despre o simplă etichetă politică.
Potrivit Codului administrative, un Guvern al cărui mandat a încetat poate asigura numai administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi, fără a emite ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă şi fără a iniţia proiecte de lege.
În tot acest timp, liderii partidelor care au provocat criza se întâlnesc, se ceartă, se ameninţă şi se acuză reciproc, dar nu oferă ţării o soluţie. Guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veştea nu a obţinut votul de încredere al Parlamentului, întrunind numai 189 dintre cele 233 de voturi necesare.
Nici discuţiile de la Cotroceni din 13 iulie, nu au produs o formula concretă de guvernare. Liderii fostei coaliţii au plecat aşa cum au venit: cu orgoliile intacte, cu veto-urile pregătite şi cu interesul public abandonat pe holurile Palatului Cotroceni.
Unul dintre aceşti lideri a evaluat public drept "zero" şansele formării unui guvern până la sfârşitul lunii iulie iar în spaţiul public a fost avansată inclusiv perspectiva prelungirii blocajului până la începutul sesiunii parlamentare din septembrie.
Cu alte cuvinte, România poate să aştepte!
Pot să aştepte antreprenorii care nu ştiu ce taxe vor plăti, pensionarii care nu mai fac faţă scumpirilor, medicii, profesorii, fermierii şi administraţiile locale.
Pot să aştepte investiţiile, reformele, autostrăzile şi spitalele.
Important este să nu aştepte clientela de partid!
Pentru aceasta trebuie stabilit rapid cine primeşte ministerele importante, cine controlează marile companii de stat, cine numeşte secretarii de stat, prefecţii, şefii de agenţii şi membrii consiliilor de administraţie.
România nu este blocată din lipsă de soluţii. Soluţiile sunt cunoscute, iar problemele sunt evidente. România este blocată de lăcomia politică a unor partide care nu mai privesc Guvernul ca pe o instituţie aflată în serviciul cetăţenilor, ci ca pe un inventar de funcţii care trebuie împărţite între grupările de partid.
Aceasta nu mai este negociere politică.
Este o licitaţie închisă pentru controlul statului!
Se negociază numărul ministerelor înaintea reformelor, numele miniştrilor înaintea obiectivelor de guvernare şi funcţiile înaintea unui program credibil de guvernare. Partidele trasează linii roşii unele împotriva altora, dar nimeni nu trasează o linie roşie împotriva risipei, a privilegiilor şi a incompetenţei.
Instituţiile publice sunt tratate ca proprietăţi politice.
Un partid revendică Finanţele, altul Transporturile, altul Dezvoltarea, altul fondurile europene. Ministerele devin feude, iar bugetele lor, sursă de influenţe şi recompense. Competenţa profesională devine secundară; fidelitatea faţă de conducerea partidului rămâne criteriul decisiv.
Între timp, România a încheiat anul 2025 cu un deficit bugetar de 7,9% din produsul intern brut, cel mai ridicat din întreaga Uniune Europeană.
În acelaşi an, Cipru, Danemarca, Irlanda, Grecia, Portugalia au înregistrat excedente bugetare. România nu a ajuns în această situaţie din cauza unei fatalităţi geografice şi nici din cauza cetăţenilor săi. A ajuns aici prin cheltuieli electorale, instituţii supradimensionate, privilegii protejate şi reforma amânate.
Aceasta este adevărata comparaţie europeană!
În timp ce alte guverne reduc dezechilibre, construiesc rezerve şi pregătesc economiile pentru şocurile viitoare, România intră într-o criză politică având cel mai mare deficit din Uniunea Europeană. Prelungirea instabilităţii poate afecta încrederea investitorilor şi amplifică riscurile privind costurile de finanţare, ratingul suveran şi stabilitatea economică.
Ni se va spune că şi în alte state europene au cunoscut negocieri îndelungate.
Belgia a avut nevoie de 541 de zile pentru formarea Guvernului în perioada 2010-2011 şi de 236 de zile după alegerile din 2024. Dar negocierile belgiene au privit şi un program detaliat de guvernare, iar instituţiile statului au continuat să funcţioneze. România de astăzi nu îşi permite un asemenea lux: are cel mai mare deficit din Uniune, reforme întârziate, şi investiţii dependente de decizii guvernamentale urgente.
Mai mult, termenul-limită pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor şi ţintelor din Mecanismul de redresare şi rezilienţă este 31 august 2026.
Fiecare săptămână pierdută înseamnă proiecte întârziate, jaloane neîndeplinite şi bani europeni puşi în pericol. În locul unui Executiv cu autoritate deplină, capabil să lucreze pentru salvarea investiţiilor, avem un Guvern demis şi partide care folosesc inclusiv legile necesare PNRR ca instrumente de presiune politică.
Aceasta este culmea iresponsabilităţii: să transformi dezvoltarea României şi fondurile europene în muniţie pentru războiul dintre partide!
Cetăţenilor li se cere permanent responsabilitate. Li se spune să accepte taxe mai mari, preţuri mai mari, servicii publice mai slabe şi sacrificii suplimentare. Dar când vine vorba despre răspunderea clasei politice, regulile se schimbă. Miniştrii nu răspund pentru eşecuri, şefii de partid nu răspund pentru crizele pe care le provoacă, instituţiile sunt paralizate, dar privilegiile şi sinecurile continuă.
Românii trebuie să înţeleagă un adevăr simplu: nu asistăm la un război doctrinar.
Aceste partide nu se luptă pentru două modele economice diferite şi nici pentru două viziuni incompatibile asupra viitorului ţării. Se luptă pentru controlul aceloraşi resurse publice.
Dacă ar fi fost vorba despre principii, negocierile ar fi început cu reducerea numărului de ministere, eliminarea agenţiilor inutile, depolitizarea companiilor de stat, desfiinţarea privilegiilor şi stabilirea unor criterii profesionale pentru fiecare funcţie publică. Dar reforma adevărată ar însemna mai puţine funcţii de împărţit, mai puţine consilii de administraţie, mai puţini secretari de stat şi mai puţine recompense pentru activul de partid.
România are nevoie de un guvern cu puteri depline, dar nu de orice guvern.
Nu avem nevoie de o nouă fotografie de familie a aceloraşi partide, de o altă rotaţie a aceloraşi personaje şi de un acord încheiat numai pentru liniştirea temporară a baronilor politici.
Avem nevoie de un Executiv suplu, competent şi responsabil, construit în jurul unui program public, cu obiective, termene, surse de finanţare şi răspundere politică.
Miniştrii trebuie aleşi pentru competenţă şi integritate, nu pentru carnetul de partid sau influenţa grupării care îi propune.
Partidele responsabile de actualul blocaj trebuie să înceteze imediat târgul funcţiilor şi să prezinte public ce reforme acceptă, ce cheltuieli elimină, ce privilegii desfiinţează, ce investiţii salvează şi în cât timp îşi îndeplinesc angajamentele.
România nu este proprietatea lor. Ministerele nu sunt sediile secundare ale partidelor. Bugetul ţării nu este puşculiţa clientelei politice. Iar cetăţenii nu sunt obligaţi să finanţeze la nesfârşit incompetenţa şi lăcomia celor care confundă guvernarea cu împărţirea prăzii.
În timp ce partidele negociază funcţii, România pierde timp, bani şi credibilitate.
Ajunge!
Eliberaţi statul din captivitatea intereselor de partid!
Formaţi un guvern capabil să conducă ţara sau întoarceţi-vă în faţa cetăţenilor şi cereţi-le din nou votul!
România nu mai poate fi ţinută ostatică de cei care au transformat puterea publică într-un târg, instituţiile într-o pradă şi guvernarea într-o afacere de partid!
|
