|
primită de la doamna deputat Cristina Dascălu (Grupul parlamentar AUR)
Le doresc tuturor celor care poartă numele Sfântului Ilie şi al Sfintei Margareta sănătate, pace în suflet şi binecuvântarea de a avea mereu credinţa drept călăuză
"Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul rămâne una dintre cele mai puternice icoane ale credinţei. Viaţa sa nu vorbeşte despre puterea omului asupra lumii, ci despre puterea credinţei de a schimba lumea. Râvna pentru adevăr, curajul de a înfrunta nedreptatea şi statornicia în faţa încercărilor au făcut din Sfântul Ilie un reper spiritual peste care timpul nu a putut trece.
Poporul român l-a aşezat dintotdeauna în inima verii, acolo unde lumina, focul şi rodul pământului se întâlnesc cu rugăciunea. Nu întâmplător, în jurul numelui său s-au adunat unele dintre cele mai frumoase tradiţii ale satului românesc. Ele vorbesc despre respectul faţă de Dumnezeu, faţă de creaţie şi faţă de rânduiala care dă sens vieţii.
Astăzi, poate mai mult decât oricând, lumea are nevoie de oameni care să nu îşi piardă credinţa atunci când vremurile devin tulburi, care să nu renunţe la adevăr pentru un câştig trecător şi care să înţeleagă că puterea fără înţelepciune nu zideşte nimic. Moştenirea lăsată de Sfântul Ilie rămâne o chemare adresată fiecăruia dintre noi de a trăi cu demnitate, cu responsabilitate şi cu încredere în Dumnezeu", a declarat deputatul AUR, Cristina Emanuela Dascălu.
|