|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar UPR)
Când statul dă vina pe ploaie, e timpul să vorbim despre responsabilitate
Treizeci de autoturisme au fost surprinse de viitura de la Buşteni, gospodării au fost inundate, DN1 a devenit impracticabil, iar o persoană a fost transportată la spital. Acestea sunt fapte. La fel de real este însă şi un alt fapt, caracterul torenţial al Văii Jepilor şi al pâraielor care coboară din Munţii Bucegi nu reprezintă o descoperire făcută după această viitură. Este un risc cunoscut, documentat şi consemnat de instituţiile statului de zeci de ani.
Tocmai de aceea, ploaia nu poate deveni explicaţia suficientă şi nici alibiul unei administraţii care avea obligaţia să prevină, să controleze şi să reducă efectele unui fenomen natural previzibil.
Viitura din 19 iulie s-a format pe Valea Jepilor, după o ploaie torenţială produsă în zona înaltă a Munţilor Bucegi. Administraţia Naţională "Apele Române" a precizat că nu fuseseră depăşite cotele de apărare pe râurile principale şi că efectele au provenit în principal din scurgerile rapide de pe versanţi şi din torenţi. Această explicaţie descrie mecanismul imediat al viiturii, dar lasă fără răspuns întrebările privind starea bazinului, capacitatea albiei, întreţinerea lucrărilor hidrotehnice şi provenienţa materialului lemnos care a mărit forţa distructivă a apei.
Au fost formulate imediat acuzaţii potrivit cărora tăierile ilegale ar fi provocat dezastrul, iar răspunderea i-ar aparţine direct ministrului Mediului. O asemenea concluzie nu poate fi dedusă din imaginile viiturii. Buştenii purtaţi de apă pot proveni din arbori rupţi de furtună, din doborâturi vechi, din resturi rămase după exploatări, din depozite amplasate în apropierea albiei ori din alunecări care au smuls arborii împreună cu solul. Fiecare bucată de lemn transportată de torent trebuie identificată, iar traseul său trebuie reconstituit printr-o expertiză hidrologică şi silvică.
Planul de management al Parcului Natural Bucegi consemnează că oraşul Buşteni este aşezat pe conurile de dejecţie formate la vărsarea Văii Cerbului şi a Văii Jepilor în Prahova. Oraşul s-a dezvoltat, aşadar, pe suprafeţele pe care muntele a depus, de-a lungul timpului, materialul transportat de ape. Acelaşi document include Valea Jepilor, până la limita superioară a pădurii, în unitatea de protecţie strictă denumită "Abruptul Prahovean".
Documentele silvice aduc cifre care nu pot fi ignorate. Ocolul Silvic Azuga administrează 4.204,49 hectare de fond forestier, iar 1.891,44 hectare din suprafaţa analizată se suprapun peste situl protejat Bucegi. Unitatea de Producţie I Caraiman, care cuprinde şi versanţi din zona Buşteni, are 930,68 hectare, dintre care 911,92 hectare se află în situl Natura 2000.
Pentru suprafaţa forestieră suprapusă sitului Bucegi, amenajamentul întocmit în anul 2021 a prevăzut, pentru o perioadă de zece ani, tăieri de transformare spre grădinărit pe 391,07 hectare, tăieri de conservare pe 338,91 hectare şi tăieri de igienă pe 377,94 hectare anual. Aceste suprafeţe nu reprezintă automat defrişări şi nu dovedesc existenţa unor exploatări ilegale, dar arată amploarea lucrărilor silvice planificate şi cantitatea de informaţii pe care instituţiile statului trebuie să o confrunte cu realitatea bazinului Văii Jepilor. Acelaşi document admite că, atunci când arboretele sunt afectate de doborâturi, rupturi provocate de vânt ori zăpadă, dăunători sau uscări anormale, anumite tăieri de conservare pot căpăta, pe unele porţiuni, aspectul unor tăieri rase. Tot documentul impune păstrarea unei zone-tampon de 50 de metri pe ambele maluri ale cursurilor de apă, interzice depozitarea resturilor de exploatare în zonele umede şi cere ca platformele de lucru să fie amplasate la cel puţin 50 de metri de albia minoră.
Aici trebuie căutată răspunderea administrativă, câte dintre cele 391,07 hectare prevăzute pentru tăieri de transformare şi dintre cele 338,91 hectare prevăzute pentru tăieri de conservare se află efectiv în bazinul Văii Jepilor, ce suprafeţe au fost parcurse, ce volum de lemn a fost extras, unde au fost deschise căile de scos-apropiat, dacă au fost respectate zonele-tampon, dacă au rămas resturi de exploatare în apropierea torenţilor, cine a verificat albia şi când au fost inspectate ultima dată lucrările de corectare a torenţilor.
Raportul Ocolului Silvic Azuga arată că, din cauza caracterului torenţial al pâraielor, în această zonă au fost construite lucrări hidrotehnice încă de la începutul anilor 1900. Peste un secol de documente, amenajamente şi intervenţii exclude orice pretenţie de necunoaştere. Ora producerii unei asemenea viituri putea fi dificil de anticipat, dar traseul posibil al apei era înscris în geografia locului şi în arhivele instituţiilor.
Răspunderea politică a ministrului Mediului nu începe abia în momentul în care o expertiză stabileşte cauza fizică a viiturii. Statul nu poate controla vremea, dar este obligat să controleze ceea ce ţine de responsabilitatea sa: exploatările forestiere, întreţinerea albiilor, funcţionarea lucrărilor hidrotehnice, respectarea amenajamentelor silvice şi aplicarea măsurilor de prevenţie. Diana Buzoianu trebuie să răspundă pentru ceea ce ministerul ştia despre Valea Jepilor, pentru controalele efectuate, pentru lucrările rămase neverificate şi pentru felul în care instituţiile din subordine au administrat un risc consemnat de zeci de ani în propriile documente. Dacă toate aceste obligaţii au fost îndeplinite, ele trebuie demonstrate prin documente, dacă nu au fost îndeplinite, răspunderea nu aparţine naturii, ci instituţiilor.
Adevărata întrebare nu este dacă a plouat mult. A plouat. Întrebarea este dacă instituţiile care cunoşteau acest risc şi-au făcut datoria înainte ca apa să ajungă în oraş.
Ministerul Mediului, Administraţia Naţională "Apele Române", Romsilva, Garda Forestieră şi autorităţile locale au obligaţia de a publica toate datele relevante, într-un singur raport, cantitatea de precipitaţii, traseul viiturii, provenienţa materialului lemnos, starea albiei şi a podurilor, inventarul lucrărilor hidrotehnice, suprafeţele exploatate în ultimii zece ani, volumele de lemn extrase, autorizaţiile emise, controalele efectuate şi sancţiunile aplicate în ultimii ani. Transparenţa nu este un gest de bunăvoinţă, ci o obligaţie faţă de cetăţeni.
Ploaia nu aprobă amenajamente silvice. Ploaia nu verifică diguri, nu curăţă albii şi nu controlează exploatările forestiere. Aceste responsabilităţi aparţin statului.
Dacă instituţiile şi-au făcut datoria, trebuie să o dovedească. Dacă nu şi-au făcut-o, trebuie să răspundă.
Într-un stat responsabil, fenomenele naturale nu pot fi evitate întotdeauna, dar nepregătirea administrativă nu poate fi prezentată drept un fenomen inevitabil. Atunci când autorităţile transformă o explicaţie meteorologică într-o scuză politică, problema nu mai este ploaia, ci modul în care este exercitată puterea publică.
|
