|
primită de la domnul deputat Tiberiu Claudiu Barstan (Grupul parlamentar AUR)
Barajul Mihăileni nu este doar al Hunedoarei. Este o investiţie vitală şi pentru judeţul Arad
Deputatul AUR Tiberiu Barstan susţine că blocarea barajului Mihăileni evidenţiază lipsa unei strategii coerente a statului pentru gestionarea resurselor de apă. Parlamentarul cere deblocarea barajului, actualizarea studiilor hidrologice şi de mediu şi stabilirea responsabilităţilor pentru întârzierile care au menţinut obiectivul nefuncţional.
"Seceta severă din această vară ne arată cât de scump plătim lipsa unei strategii naţionale coerente pentru acumularea şi gospodărirea apei. În urmă cu trei luni am atras public atenţia asupra blocării barajului Mihăileni şi am formulat inclusiv un denunţ penal, solicitând instituţiilor competente să verifice modul în care o investiţie strategică, începută în 1987 şi realizată în mare parte din bani publici, a ajuns nefuncţională şi vulnerabilă juridic.
Astăzi vedem consecinţele: debite critice pe Crişul Alb, ferme piscicole ameninţate, sisteme de irigaţii afectate, ecosisteme degradate şi comunităţi confruntate cu lipsa apei.
De ce este atât de important barajul Mihăileni?
Acumularea Mihăileni este cea mai importantă investiţie de regularizare a debitelor din sub-bazinul Crişului Alb. Este amplasată direct pe cursul principal, în amonte de localităţile din Hunedoara şi Arad şi de priza Buteni, prin care este alimentat Canalul Morilor.
Acumularea are un volum total proiectat de aproximativ 10,33 milioane de metri cubi. Dacă ar fi funcţională şi exploatată conform unui regulament actualizat, ar putea stoca o parte din apa disponibilă în perioadele cu precipitaţii şi debite ridicate, mai ales iarna şi primăvara, şi ar permite evacuări controlate în lunile secetoase.
Ca ordin de mărime, 10,33 milioane m? reprezintă echivalentul teoretic al unei evacuări medii de aproximativ 2 m?/s timp de 60 de zile.
Acesta este un calcul orientativ, raportat la volumul total. Debitul efectiv depinde de volumul util, gradul de umplere, aporturile naturale, debitul ecologic, rezerva de siguranţă, pierderile pe traseu şi celelalte folosinţe autorizate. Barajul nu ar putea garanta singur debitul normal şi nici nu ar elimina seceta meteorologică.
Dar ar putea face ceea ce astăzi statul nu poate face: să ofere o rezervă strategică şi posibilitatea de a reduce controlat deficitul de apă pe Crişul Alb. Beneficiile nu s-ar opri la graniţa judeţului Hunedoara. Evacuările controlate ar putea susţine debitul Crişului Alb până în judeţul Arad şi ar putea îmbunătăţi condiţiile de alimentare a prizei Buteni şi a Canalului Morilor, de care depind fermele piscicole din zona Bocsig-Ineu-Seleuş, sistemele de irigaţii şi producţia agricolă, activităţile economice care utilizează legal apa, ecosistemele acvatice şi zonele umede, comunităţile şi gospodăriile din aval.
Menţinerea unui debit mai stabil ar putea contribui şi la alimentarea pânzei freatice în sectoarele conectate hidraulic cu râul. Efectul concret asupra fântânilor trebuie însă stabilit prin studii hidrogeologice locale, nu prin promisiuni politice.
Cine poartă răspunderea pentru blocaj?
Acţiunea iniţiată de un ONG a dus la oprirea lucrărilor în instanţă. Hotărârile judecătoreşti trebuie respectate, iar protecţia mediului nu este negociabilă.
Dar trebuie spus la fel de clar: vulnerabilitatea juridică nu a fost creată de instanţă. A fost creată de instituţiile statului român, care, timp de aproape patru decenii, nu au fost capabile să actualizeze complet autorizaţiile, studiile, evaluările de mediu şi documentaţia tehnică.
Cum este posibil ca statul să investească zeci de ani într-un obiectiv de interes naţional, dar să nu îi asigure o bază juridică solidă?
Cine a răspuns de actualizarea documentelor?
Cine trebuia să urmărească respectarea legislaţiei?
Cine a plătit pentru întârzieri, iar cine beneficiază de menţinerea acestui blocaj?
Aceste întrebări trebuie lămurite transparent de instituţiile competente.
ONG-urile au dreptul să conteste proiectele şi să solicite respectarea legii. Dar protecţia mediului nu poate fi redusă la blocarea unei lucrări fără evaluarea consecinţelor menţinerii ei în stare nefuncţională.
O analiză de mediu serioasă trebuie să compare toate scenariile: impactul finalizării şi exploatării acumulării, măsurile necesare pentru protejarea habitatelor, impactul abandonării investiţiei, efectele debitelor extreme şi ale secetei prelungite, degradarea ecosistemelor acvatice, mortalitatea piscicolă, pierderea zonelor umede şi scăderea nivelului apelor subterane.
Seceta este şi ea un factor major de degradare a mediului. Râurile cu debite critice, apa supraîncălzită, scăderea oxigenului dizolvat şi dispariţia habitatelor acvatice nu înseamnă protecţia naturii. Nu putem afirma, fără o evaluare comparativă actualizată, că impactul acumulării ar fi mai mare sau mai mic decât impactul nefinalizării sale. Tocmai de aceea cerem studii complete, date publice şi decizii bazate pe măsurători, nu pe sloganuri.
Cazul Mihăileni arată o problemă naţională. România nu are voie să îşi lase infrastructura strategică de apă vulnerabilă juridic şi administrativ. Barajele, acumulările şi amenajările hidroenergetice trebuie evaluate individual, pe baza datelor actuale, cu respectarea legislaţiei şi cu măsuri reale de protecţie a mediului.
Dar ele nu pot fi abandonate prin pasivitatea statului. În condiţiile schimbărilor climatice, acumularea apei în perioadele bogate şi utilizarea ei raţională în perioadele secetoase reprezintă o necesitate de siguranţă naţională.
Solicit public:
Refacerea urgentă şi legală a documentaţiei pentru acumularea Mihăileni;
Un calendar clar pentru reautorizarea, deblocarea şi punerea în funcţiune a obiectivului;
Actualizarea studiilor hidrologice, hidrogeologice şi de mediu;
Simulări oficiale pentru secete cu durate de 30, 60 şi 90 de zile;
Calcularea debitului care ar putea ajunge efectiv la priza Buteni şi în Canalul Morilor;
Evaluarea beneficiilor pentru Hunedoara şi Arad: apă, irigaţii, acvacultură, ecosisteme şi siguranţă la inundaţii;
Verificarea responsabilităţilor administrative şi financiare care au făcut posibil acest blocaj;
O strategie naţională privind acumulările şi amenajările hidroenergetice, întemeiată pe securitatea apei, legalitate şi protecţia reală a mediului.
Barajul Mihăileni nu poate produce ploaie şi nu poate rezolva singur toate efectele secetei. Dar ar putea stoca apa atunci când există şi ar permite eliberarea ei controlată atunci când oamenii, agricultura şi natura au cea mai mare nevoie. Astăzi, apa trece în lunile ploioase, iar vara statul ne spune că nu mai există.
Aceasta nu este doar o consecinţă a climei. Este şi rezultatul incompetenţei administrative, al lipsei de asumare şi al incapacităţii statului român de a-şi apăra şi finaliza investiţiile strategice.
Mihăileni nu este doar al Hunedoarei. Este vital pentru întregul sub-bazin al Crişului Alb, inclusiv pentru judeţul Arad", a declarat Tiberiu Barstan, deputat AUR.
|
