|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grup UPR)
Vasluiul agricol, între secetă, subfinanţare şi insolvenţă
În primele şase luni ale anului 2026, 226 de companii agricole din România au intrat în insolvenţă, faţă de 127 în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o creştere de aproape 80%.
Vasluiul se află deja printre judeţele în care sunt concentrate insolvenţele companiilor agricole mari, într-un moment în care aproape 43% din terenul arabil al judeţului este ocupat numai de porumb şi floarea-soarelui, două culturi care concentrează o parte importantă din veniturile agricole locale şi care sunt, în acelaşi timp, printre cele mai expuse secetei, costurilor de producţie şi fragilităţii financiare a fermelor.
Judeţul Vaslui dispune de 401.573 de hectare de teren agricol, dintre care 292.698 de hectare sunt teren arabil, iar pentru primăvara acestui an au fost prevăzute aproximativ 75.000 de hectare cu porumb şi 50.000 de hectare cu floarea-soarelui. În total, numai aceste două culturi ocupă aproximativ 125.000 de hectare, adică aproape 43% din întreaga suprafaţă arabilă a judeţului. Astfel, orice reducere serioasă a randamentului, orice incapacitate de finanţare a lucrărilor sau orice intrare în insolvenţă a exploataţiilor care lucrează aceste terenuri produce efecte directe asupra unei părţi foarte mari din economia agricolă vasluiană.
Datele privind fertilizarea sunt şi mai severe. La porumb, numai 12.837 de hectare, adică 19% din suprafaţa cultivată, au beneficiat de fertilizare, ceea ce lasă aproximativ 55.000 de hectare fără fertilizare chimică. La floarea-soarelui, numai 16.940 de hectare, reprezentând 33%, au fost fertilizate, ceea ce înseamnă alte aproximativ 34.000 de hectare fără această intervenţie. Cumulat, aproape 89.000 de hectare de porumb şi floarea-soarelui au intrat în anul agricol fără una dintre componentele esenţiale ale tehnologiei de producţie.
Raportată la cele 292.698 de hectare de teren arabil ale judeţului, această suprafaţă de aproape 89.000 de hectare reprezintă aproximativ 30% din întreaga bază arabilă a Vasluiului. Asta înseamnă că nu discutăm despre dificultăţi izolate ale unor exploataţii, dar despre o presiune financiară care a ajuns să atingă aproape o treime din terenul arabil al judeţului numai prin efectul reducerii fertilizării la două dintre cele mai importante culturi. La aceasta se adaugă situaţia irigaţiilor. Deşi în anul 2024 au fost efectiv irigate 27.582 de hectare, una dintre cele mai mari suprafeţe consemnate în ultimii ani, raportarea acestei cifre la cele aproape 293.000 de hectare de teren arabil arată că numai aproximativ 9,4% din arabil a beneficiat efectiv de irigare. Asta înseamnă că peste nouă hectare din zece au rămas dependente, într-o măsură foarte mare, de regimul precipitaţiilor, într-un judeţ care a trecut în ultimii ani prin episoade repetate de secetă severă.
Aceste cifre trebuie citite împreună, pentru că ele descriu aceeaşi vulnerabilitate din unghiuri diferite, aproape 43% din terenul arabil concentrat în porumb şi floarea-soarelui, aproximativ 89.000 de hectare din aceste culturi fără fertilizare, sub 10% din terenul arabil efectiv irigat şi un sector agricol naţional în care insolvenţele au crescut cu aproape 80% într-un singur an. Peste toate acestea se adaugă costurile ridicate ale motorinei, îngrăşămintelor, creditării şi energiei.
Mai grav, deteriorarea financiară a sectorului agricol nu mai este concentrată exclusiv în exploataţiile mici. În primul semestru din 2025 intrase în insolvenţă o singură companie agricolă cu active imobilizate mai mari de 4 milioane de euro, în timp ce în primele şase luni ale acestui an numărul acestor companii a ajuns la 19, cu active cumulate de peste 235 de milioane de euro. În plus, analiza unui eşantion de 3.700 de societăţi agricole cu active de cel puţin un milion de euro arată că aproximativ 40% se află deja în zona de risc financiar. Este un indicator al unei degradări care nu mai poate fi explicată prin câteva cazuri individuale de administrare defectuoasă.
Vasluiul apare explicit între judeţele în care sunt concentrate insolvenţele agricole de dimensiune mare, iar această realitate trebuie privită în raport cu structura economică a judeţului. Într-un teritoriu cu peste 400.000 de hectare agricole şi aproape 293.000 de hectare arabile, falimentul unei exploataţii importante nu înseamnă numai dispariţia unui operator economic. Înseamnă diminuarea capacităţii de producţie, reducerea volumului de lucrări contractate, diminuarea achiziţiilor de inputuri, scăderea cererii pentru transport, service, mecanizare şi forţă de muncă şi, în final, pierderea unei părţi din venitul care circulă în comunităţile rurale.
Dacă folosim numai ca reper randamentele naţionale estimate pentru 2026, de aproximativ 4,03 tone la hectar pentru porumb şi 1,91 tone la hectar pentru floarea-soarelui, cele 75.000 de hectare de porumb planificate în Vaslui reprezintă un potenţial de ordinul a 302.000 de tone, iar cele 50.000 de hectare de floarea-soarelui un potenţial de aproximativ 95.500 de tone. Asta înseamnă că o diminuare de numai 10% a randamentului ar echivala, ca ordin de mărime, cu aproximativ 30.000 de tone de porumb şi 9.500 de tone de floarea-soarelui care nu mai intră în circuitul economic, iar o pierdere de 20% ar dubla aceste volume. Pentru o fermă, această diminuare înseamnă venituri mai mici exact după un an în care costurile au fost deja suportate înainte de recoltă. Asta reduce capitalul disponibil pentru campania următoare, împinge exploataţia către credit sau restructurare şi, dacă această succesiune se repetă, transformă o problemă de randament într-o problemă de solvabilitate, iar o problemă de solvabilitate într-o insolvenţă care poate scoate definitiv din economie o parte din capacitatea productivă a judeţului.
În acelaşi timp, România a primit o alocare europeană de 14,8 milioane de euro pentru producătorii de porumb şi floarea-soarelui afectaţi de seceta din 2025, exact cele două culturi care însumează în Vaslui aproximativ 125.000 de hectare. Faptul că sprijinul european ajunge într-un sector în care fermierii au redus deja fertilizarea pe zeci de mii de hectare arată cât de fragilă a devenit capacitatea lor de a finanţa în mod normal ciclul de producţie.
Pentru Vaslui, consecinţa nu se opreşte la producţia agricolă propriu-zisă, fiecare fermă care îşi reduce activitatea cumpără mai puţine seminţe şi îngrăşăminte, contractează mai puţine lucrări, amână reparaţiile, foloseşte mai puţini transportatori şi mai puţină forţă de muncă. Într-un judeţ în care agricultura rămâne una dintre sursele principale de activitate economică în mediul rural, această retragere succesivă a capitalului înseamnă venituri mai mici pentru comunităţi şi o presiune suplimentară asupra depopulării.
De aceea, cele 226 de insolvenţe agricole din primul semestru, creşterea de aproape 80%, cele 19 companii mari intrate în dificultate, cele 235 de milioane de euro în active concentrate în aceste societăţi, cele aproape 89.000 de hectare de porumb şi floarea-soarelui fără fertilizare şi procentul de sub 10% al terenului arabil efectiv irigat nu sunt cifre independente. Sunt elementele aceleiaşi deteriorări, în care riscul climatic se întâlneşte cu lipsa capitalului, iar lipsa capitalului se transformă în producţie mai mică, în datorii şi în pierderea capacităţii de a continua activitatea. Dacă această tendinţă se menţine, efectul pentru Vaslui va fi dublu, pentru că judeţul va pierde atât prin diminuarea veniturilor generate de agricultură, cât şi prin creşterea dependenţei de produse şi materii prime aduse din alte zone sau din import, iar consumatorul va ajunge să plătească mai mult pentru hrană într-un judeţ în care tocmai producătorul local de hrană îşi pierde treptat capacitatea financiară de a continua.
Vasluiul are peste 400.000 de hectare agricole, aproape 293.000 de hectare arabile, aproximativ 125.000 de hectare numai cu porumb şi floarea-soarelui, aproape 89.000 de hectare din aceste două culturi fără fertilizare şi un sector agricol în care insolvenţele cresc cu aproape 80%. Dacă această evoluţie este lăsată să continue, nu vom mai discuta numai despre un an agricol slab, ci despre diminuarea sistematică a capacităţii unui judeţ întreg de a produce, de a păstra capitalul în mediul rural şi de a transforma pământul pe care îl are într-o sursă stabilă de venit pentru oamenii care trăiesc aici.
|
