|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar UPR)
Fondul de rezervă în 2026 - 346,754 milioane de lei alocate şi necesitatea unui control riguros al banilor publici
De la începutul anului 2026 şi până în prezent, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului au fost repartizate, potrivit hotărârilor de Guvern pe care le-am identificat şi analizat până acum, cel puţin 346,754 milioane de lei.
Din această sumă, 281,626 milioane de lei, adică peste 81%, au fost alocate printr-o singură operaţiune: majorarea capitalului social al Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa, în vederea finanţării achiziţiei participaţiei de 100% în ÎCS Danube Logistics SRL, compania care administrează Portul Internaţional Liber Giugiuleşti din Republica Moldova.
Această alocare readuce în discuţie exact întrebarea pe care am formulat-o încă de la începutul anului: ce mai înseamnă, în practica bugetară a României, caracterul "urgent" şi "neprevăzut" pentru care legea a creat Fondul de rezervă şi unde începe obligaţia Guvernului de a răspunde Parlamentului pentru modul în care utilizează acest instrument?
Am ridicat această problemă încă din luna ianuarie, pornind de la decizia luată la sfârşitul anului 2025 privind alocarea a 50 de milioane de euro pentru mecanismul PURL, destinat sprijinirii apărării Ucrainei. La acel moment, poziţia mea nu a vizat exclusiv destinaţia concretă a acelei sume, ci principiul potrivit căruia decizii financiare de asemenea dimensiune trebuie să poată face obiectul unui control parlamentar efectiv. Guvernul a aprobat atunci contribuţia României la PURL, iar documentele publice arată că suma a fost finanţată din Fondul de rezervă al anului 2025.
Parlamentul este autoritatea care votează bugetul de stat, stabileşte priorităţile şi aprobă arhitectura în care sunt distribuite resursele publice. Această competenţă îşi pierde însă o parte din substanţă dacă, după adoptarea bugetului, sume importante pot fi redistribuite printr-un mecanism asupra căruia controlul legislativ este limitat.
Tocmai din această raţiune am iniţiat modificarea art. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, proiect devenit PL-x nr. 324/2026, prin care am propus ca Guvernul să îşi păstreze capacitatea de intervenţie imediată atunci când apare într-adevăr o situaţie urgentă şi imposibil de anticipat, dar să fie obligat ulterior să prezinte Parlamentului informaţiile esenţiale privind suma alocată, beneficiarul, destinaţia banilor şi justificarea caracterului urgent şi neprevăzut al cheltuielii. Ideea este simplă, rapiditatea unei decizii nu poate constitui, într-un stat democratic, justificarea absenţei răspunderii pentru acea decizie.
Ceea ce s-a întâmplat în 2026 confirmă necesitatea acestei discuţii. La 9 aprilie, Guvernul a alocat 281,626 milioane de lei din Fondul de rezervă pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în vederea majorării capitalului social al Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa. Operaţiunea a fost destinată finanţării achiziţiei participaţiei de 100% în ÎCS Danube Logistics SRL.
Nu contest aici oportunitatea strategică a operaţiunii şi nici dreptul statului de a face o asemenea investiţie. Întrebarea este una de disciplină bugetară şi control parlamentar, dacă o operaţiune de aproape 282 de milioane de lei era necesară pentru realizarea unei investiţii strategice a statului, trebuie explicat de ce această necesitate nu a putut fi anticipată şi reflectată în construcţia bugetară iniţială. Dacă necesitatea a apărut ulterior şi a devenit realmente urgentă, trebuie explicat concret ce eveniment nou a produs această urgenţă, de ce nu putea fi anticipat şi de ce Fondul de rezervă a reprezentat instrumentul bugetar adecvat pentru finanţarea ei. Aceasta este întrebarea pe care controlul parlamentar trebuie să o poată pune fără ca răspunsul să depindă de apariţia unei controverse publice.
Legea nr. 500/2002 prevede în prezent că Fondul de rezervă bugetară se repartizează prin hotărâri ale Guvernului pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar. În acelaşi timp, comparaţia cu alte alocări făcute în 2026 este relevantă tocmai pentru că arată diferenţa dintre situaţii în care necesitatea utilizării Fondului de rezervă este evidentă şi situaţii care necesită o examinare mult mai riguroasă.
La sfârşitul lunii aprilie, Guvernul a aprobat 1 milion de lei pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure afectate de incendiul produs la Rucăreni, în comuna Soveja, judeţul Vrancea, la 26 aprilie 2026. Este exact genul de situaţie care, prin natura sa, nu poate fi introdusă în buget cu luni înainte şi care justifică existenţa unui instrument financiar capabil să permită intervenţia rapidă a statului. În luna iunie, Guvernul a alocat alte 32 de milioane de lei pentru judeţul Prahova, în vederea implementării unor soluţii urgente pentru asigurarea continuităţii alimentării cu apă potabilă. Decizia a venit după problemele grave produse de creşterea turbidităţii apei din lacul Paltinu şi imposibilitatea tratării acesteia în Staţia de Tratare Voila, situaţie care afectase aproximativ 100.000 de locuitori. În luna iulie, au fost repartizate 20,028 milioane de lei pentru finanţarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi şi persoanelor vârstnice, după relocarea în regim de urgenţă a 409 persoane vulnerabile din judeţul Bihor. Din această sumă, 13,054 milioane de lei au fost destinate centrelor rezidenţiale pentru persoane adulte cu dizabilităţi, iar 6,974 milioane de lei pentru cheltuielile de funcţionare ale căminelor pentru persoane vârstnice. La sfârşitul lunii iulie, Guvernul a alocat alte 7 milioane de lei pentru intervenţia urgentă de redistribuire a debitelor la bifurcaţia Bala - Dunărea Veche. În 10 august, Executivul a revenit cu încă 5,1 milioane de lei pentru continuarea intervenţiilor, în contextul secetei hidrologice severe şi al debitelor foarte scăzute ale Dunării, astfel încât să fie asigurat debitul necesar funcţionării în siguranţă a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă. Numai această intervenţie a ajuns astfel la 12,1 milioane de lei din Fondul de rezervă.
Aceste situaţii pot fi analizate într-o logică evident diferită de finanţarea unei majorări de capital social. Un incendiu produs cu câteva zile înainte, o criză a alimentării cu apă, relocarea urgentă a unor persoane vulnerabile sau o situaţie hidrologică severă care ameninţă funcţionarea unei capacităţi energetice sunt situaţii în care caracterul imprevizibil şi necesitatea unei intervenţii rapide pot fi explicate prin evenimente concrete.
În cazul unei operaţiuni de aproape 282 de milioane de lei pentru majorarea capitalului unei companii de stat, întrebarea privind caracterul "urgent şi neprevăzut" trebuie însă pusă cu aceeaşi rigoare. Problema pe care o ridic, aşadar, nu este existenţa Fondului de rezervă şi nici dreptul Guvernului de a utiliza acest instrument. Un stat care nu poate interveni rapid în cazul unui incendiu, al unei calamităţi, al unei crize hidrologice sau pentru protejarea unor persoane vulnerabile este un stat incapabil să îşi îndeplinească obligaţiile elementare. Problema apare atunci când acelaşi mecanism destinat excepţiei începe să fie utilizat şi pentru operaţiuni financiare de sute de milioane de lei care, prin natura lor, ridică în mod legitim întrebarea dacă erau într-adevăr imposibil de anticipat şi de inclus în bugetul anual.
Din totalul de cel puţin 346,754 milioane de lei rezultat din alocările identificate până în prezent, 281,626 milioane de lei au fost direcţionate către o singură operaţiune de majorare de capital. Asta înseamnă că peste patru cincimi din totalul analizat nu au fost alocate pentru incendiul din Vrancea, pentru persoanele vulnerabile relocate, pentru intervenţiile hidrologice sau pentru alimentarea cu apă din Prahova, ci pentru capitalizarea unei companii de stat în vederea finanţării unei achiziţii strategice. Tocmai această proporţie justifică o discuţie parlamentară serioasă despre limitele în care poate fi utilizat Fondul de rezervă.
Într-o perioadă în care românilor li se explică permanent că deficitul trebuie redus, că statul nu mai poate suporta anumite cheltuieli, că investiţiile trebuie prioritizate, că unele proiecte trebuie amânate şi că populaţia trebuie să accepte taxe mai mari sau restrângerea unor facilităţi, devine legitim să cerem aceleaşi standarde de rigoare şi atunci când Guvernul redistribuie sute de milioane de lei dintr-un fond aflat la dispoziţia sa.
Dacă unui pensionar i se spune că bugetul nu permite o majorare, dacă unei familii i se cere să suporte creşterea taxelor, dacă unei administraţii locale i se spune că nu există bani pentru o investiţie, iar unui judeţ i se amână un proiect pe motivul deficitului, atunci Guvernul trebuie să poată explica la acelaşi nivel de exigenţă de ce o operaţiune de 281,626 milioane de lei a devenit suficient de urgentă şi de neprevăzută pentru a fi finanţată din Fondul de rezervă, în loc să fie prevăzută transparent în construcţia bugetară şi supusă dezbaterii parlamentare.
Tocmai aceasta este logica iniţiativei legislative pe care am depus-o. Nu am propus ca Guvernul să ceară voie Parlamentului înainte de a interveni într-o situaţie în care fiecare oră contează. Am propus ca, după efectuarea alocării, să existe o obligaţie legală de raportare către Parlament, care să permită verificarea caracterului excepţional al cheltuielii. În acest fel, noţiunile de urgenţă şi imprevizibilitate nu pot fi extinse până la punctul în care aproape orice necesitate financiară apărută în cursul anului poate fi transferată către Fondul de rezervă.
Am propus, de asemenea, ca prin acest fond să nu poată fi finanţate cheltuieli permanente, programe sau proiecte care erau deja cunoscute în momentul adoptării bugetului. Dacă o nevoie financiară exista şi putea fi evaluată înainte de votarea legii bugetului, ea aparţine procesului bugetar obişnuit. Introducerea sa ulterioară în categoria cheltuielilor neprevăzute riscă să transforme excepţia într-o modalitate paralelă de construire a bugetului.
Această abordare este, de altfel, reflectată în obiectul de reglementare al PL-x nr. 324/2026, care urmăreşte atât păstrarea capacităţii Guvernului de a interveni rapid în situaţii neprevăzute sau urgente, cât şi introducerea unei obligaţii de transmitere către Parlament a unui raport privind sumele alocate, destinaţia, beneficiarii şi justificarea caracterului urgent, precum şi instituirea unor limite pentru cheltuielile permanente şi pentru programele sau proiectele deja incluse în bugetul anual. Senatul a respins această iniţiativă la 7 aprilie 2026, iar Guvernul a transmis ulterior un punct de vedere negativ. Iniţiativa se află însă în continuare în procedură la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională, fiind trimisă pentru raport la comisiile competente.
Evoluţia alocărilor din 2026 arată tocmai de ce această discuţie nu poate fi închisă printr-un simplu vot de respingere. Întrebarea nu este dacă Guvernul trebuie să poată administra Fondul de rezervă. Trebuie să poată. Întrebarea este dacă o putere financiară atât de importantă poate exista fără obligaţia corespunzătoare de a explica în faţa Parlamentului fiecare operaţiune semnificativă şi fiecare motiv pentru care aceasta nu a putut fi prevăzută în buget. Cu atât mai mult, opoziţia faţă de o asemenea obligaţie de raportare trebuie explicată. Datele privind suma, beneficiarul, destinaţia şi fundamentarea cheltuielii trebuie să existe oricum înainte ca o hotărâre de alocare să fie adoptată. Transmiterea lor către Parlament nu împiedică Guvernul să intervină, nu blochează plata şi nu întârzie măsura. Introduce doar obligaţia ca puterea de a cheltui rapid banul public să fie urmată de obligaţia de a răspunde pentru utilizarea lui.
Există o diferenţă fundamentală între un milion de lei acordat după un incendiu produs cu câteva zile înainte şi aproape 282 de milioane de lei pentru majorarea capitalului unei companii de stat. Faptul că ambele operaţiuni pot fi finanţate prin acelaşi Fond de rezervă este tocmai motivul pentru care Parlamentul trebuie să poată verifica unde se termină urgenţa autentică şi unde începe utilizarea unui mecanism excepţional pentru nevoi care puteau fi incluse în bugetul obişnuit.
Bugetul României reprezintă expresia juridică şi politică a priorităţilor statului, a modului în care puterea publică distribuie resursele colectate de la cetăţeni şi a limitelor în interiorul cărora Guvernul este autorizat să le utilizeze. Dacă Parlamentul stabileşte prin lege această arhitectură anuală a cheltuielilor, Fondul de rezervă nu poate deveni, în practică, un instrument prin care ordinea bugetară aprobată este modificată substanţial fără un control parlamentar corespunzător. Am solicitat această regulă înainte ca alocările din 2026 să ajungă la sute de milioane de lei şi o susţin cu atât mai mult astăzi, când datele disponibile arată că numai operaţiunile identificate până în luna august însumează cel puţin 346,754 milioane de lei, dintre care 281,626 milioane de lei au fost direcţionate către capitalizarea unei singure companii de stat.
Fondul de rezervă trebuie să rămână instrumentul pentru excepţia pe care statul nu a putut să o anticipeze, nu o zonă bugetară în care caracterul urgent şi neprevăzut al unor cheltuieli de sute de milioane de lei este stabilit de aceeaşi autoritate care decide şi alocarea banilor, fără o obligaţie de control parlamentar proporţională cu dimensiunea resurselor publice utilizate. Pentru că, în cele din urmă, întrebarea nu este dacă Guvernul poate cheltui rapid banii publici, întrebarea este cine îl verifică atunci când o face?
|
