|
primită de la doamna deputat Cristina-Emanuela Dascălu (Grupul parlamentar AUR)
Guvernul să apere fermierul român, nu să transforme România în culoar de tranzit fără trasabilitate
492 de vagoane cu cereale au trecut prin Vadul-Siret-Dorneşti în numai primele zece zile ale lunii august. În iulie erau, în medie, două vagoane pe zi. Pentru fermierii din Iaşi, aceste cifre nu sunt statistici de frontieră, sunt un avertisment.
Guvernul României are obligaţia să spună public ce intră pe teritoriul ţării, cât intră, pe unde circulă, unde ajunge şi, mai ales, cât din marfa declarată drept "tranzit" părăseşte efectiv România.
În primele zece zile ale lunii august, prin punctul feroviar Vadul-Siret-Dorneşti au trecut 492 de vagoane cu cereale. Ritmul mediu a ajuns la 44,7 vagoane pe zi, faţă de două vagoane pe zi în luna iulie.
Acesta este traseul care interesează direct şi judeţul Iaşi. Iaşul nu este un spectator al acestei situaţii. Este unul dintre judeţele agricole importante ale Moldovei, cu aproape 146.000 de hectare cultivate cu cereale pentru boabe, dintre care aproape 49.000 de hectare cu grâu şi secară şi peste 88.000 de hectare cu porumb, conform datelor statistice disponibile pentru judeţ.
În această vară, fermierii ieşeni au intrat în campania de recoltare cu aproximativ 45.000 de hectare de grâu, iar estimările anunţate în judeţ indicau o producţie de cel puţin 4 tone la hectar.
Când Guvernul permite creşterea fluxurilor de cereale pe infrastructura românească, întrebarea nu este dacă România trebuie să ajute Ucraina. România a ajutat Ucraina şi trebuie să îşi respecte angajamentele internaţionale. Întrebarea este cât costă acest tranzit pentru fermierul român şi cine îi protejează interesele economice.
Fermierul roman îşi plăteşte terenul, motorina, îngrăşămintele, seminţele, utilajele, forţa de muncă, depozitarea şi transportul. Îşi asumă seceta, ploile, bolile plantelor şi volatilitatea pieţei. La finalul acestui lanţ de riscuri, statul îi cere să concureze într-o piaţă în care fluxuri masive de marfă dintr-o ţară aflată în război folosesc aceeaşi infrastructură logistică, aceleaşi capacităţi de transport şi, în anumite situaţii, aceleaşi spaţii de depozitare.
Câte tone de cereale ucrainene au intrat în România în 2026? Câte au fost declarate în tranzit şi câte au rămas efectiv pe teritoriul României? Câte transporturi au intrat prin Republica Moldova? Care sunt punctele de frontieră, rutele, destinaţiile şi modalităţile de transport? Ce instituţie verifică dacă marfa declarată drept tranzit părăseşte România? Ce mecanism există pentru identificarea schimbării destinaţiei sau a descărcării pe teritoriul naţional? Cine verifică nivelurile de reziduuri şi conformitatea cu standardele aplicabile pe piaţa europeană?
Şi, poate cea mai importantă întrebare pentru agricultura românească: ce face Guvernul pentru ca tranzitul cerealelor ucrainene să nu blocheze accesul producătorilor români la transport, depozitare, cale ferată, capacităţi portuare şi pieţe?
Guvernul nu poate administra agricultura românească din comunicate.
Fermierii au nevoie să ştie dacă marfa lor va avea acces la infrastructură, dacă îşi vor putea depozita recolta, dacă vor găsi transport la un preţ suportabil şi dacă piaţa românească va rămâne una în care producătorul român poate concura în condiţii corecte.
Experienţa anilor 2022-2023 ar fi trebuit să fie suficientă pentru ca statul român să nu mai reacţioneze după apariţia blocajelor. AAC invocă tocmai această experienţă atunci când solicită controale şi trasabilitate înainte ca noile fluxuri să capete amploare.
Nu putem afla în septembrie ce s-a întâmplat cu marfa care a intrat în august. Trasabilitatea trebuie să existe în momentul în care transportul trece frontiera.
În ceea ce îi priveşte pe fermierii din Iaşi, problema este cu atât mai sensibilă cu cât judeţul se află în proximitatea principalelor rute terestre dinspre Ucraina şi Republica Moldova. Pentru agricultorul ieşean, fiecare zi în care recolta rămâne în fermă înseamnă costuri de depozitare şi capital blocat. Fiecare blocaj feroviar sau rutier înseamnă costuri suplimentare. Fiecare scădere artificială a preţului îi afectează direct venitul şi capacitatea de a continua activitatea în anul următor.
România poate fi solidară cu Ucraina fără să fie nepăsătoare faţă de propriul agricultor. Aceste două lucruri nu se exclud. Dimpotrivă, ele definesc o politică externă şi economică matură: sprijin pentru un stat vecin aflat în război, dar cu reguli româneşti clare atunci când mărfurile folosesc infrastructura, teritoriul şi capacităţile logistice ale României.
Solicit Guvernului să publice datele privind fluxurile de cereale ucrainene care traversează România şi să prezinte mecanismul concret de monitorizare a acestora, inclusiv pentru transporturile care intră prin Republica Moldova.
Fermierul român nu trebuie să plătească nota de plată a unei politici comerciale pe care Guvernul refuză să o explice.
Iar pentru agricultorul din Iaşi, care lucrează zeci de mii de hectare de grâu şi porumb şi care îşi pune recolta în joc în fiecare campanie, statul român trebuie să fie partener economic, nu simplu spectator al fluxurilor de marfă care traversează ţara.
România poate fi un coridor logistic bine reglementat, care îşi apără simultan interesele naţionale şi îşi respectă angajamentele externe, sau poate deveni un teritoriu de tranzit în care nimeni nu ştie exact cât intră, unde ajunge şi cine suportă costul.
|
