Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Sorin-George Oltenaşu (Grupul parlamentar SOS România)
Combaterea bolilor nu poate însemna încălcarea drepturilor fermierilor

În contextul apariţiei focarelor de variolă ovină şi caprină şi de pestă a micilor rumegătoare, transmitem un mesaj ferm atât autorităţilor, cât şi crescătorilor de ovine şi caprine: bolile trebuie combătute, dar şi drepturile fermierilor trebuie respectate.

Nu negăm existenţa acestor boli şi nu contestăm necesitatea măsurilor sanitare-veterinare. Izolarea animalelor suspecte, restricţionarea mişcărilor, dezinfecţia, ancheta epidemiologică şi diagnosticul rapid sunt măsuri necesare pentru protejarea efectivelor şi a economiei fermelor. Crescătorii au obligaţia să anunţe îmbolnăvirile şi mortalităţile, să nu deplaseze animalele din exploataţiile suspecte şi să respecte carantina.
În acelaşi timp, o suspiciune nu poate fi transformată automat într-un diagnostic, iar urgenţa sanitară nu poate elimina trasabilitatea, procedurile şi răspunderea autorităţilor.
Orice probă trebuie să poată fi identificată şi urmărită de la animal până la laborator. Fermierul trebuie să cunoască animalul de la care a fost prelevată proba, tipul acesteia, data recoltării, persoana care a efectuat operaţiunea, numărul de sigiliu şi laboratorul în care a fost analizată. Rezultatul trebuie să fie comunicat clar, inclusiv metoda utilizată, iar atunci când este posibil fermierul trebuie să poată solicita o a doua opinie de expert, în condiţiile legislaţiei europene.
Considerăm, de asemenea, obligatorie prezentarea unor anchete epidemiologice complete şi transparente pentru fiecare focar. Apariţia unor focare la distanţe mari nu dovedeşte nici existenţa unei fraude, nici o anumită modalitate de răspândire. Poate exista o explicaţie epidemiologică prin transporturi, animale, persoane, echipamente sau alte contacte. Tocmai de aceea autorităţile trebuie să demonstreze documentat originea probabilă, traseul animalelor, contactele şi legăturile dintre exploataţii. O hartă cu puncte pe teritoriu nu poate înlocui o anchetă epidemiologică.
La fel de important este dreptul fermierului la despăgubire corectă şi integrală, atunci când efectivele sunt sacrificate în urma măsurilor oficiale. Evaluarea trebuie să ţină cont de valoarea reală a animalelor, inclusiv de rasă, vârstă, categorie, valoare zootehnică şi productivitate. Orice refuz sau diminuare a despăgubirii trebuie comunicată în scris şi motivată printr-o normă legală aflată în vigoare.
Facem apel la autorităţi să nu transforme fermierul într-un simplu executant al unor decizii pe care nu le poate verifica. Crescătorul trebuie să fie informat, să poată contesta şi să beneficieze de toate garanţiile legale.
Mesajul nostru este simplu: respectăm combaterea bolilor, dar cerem legalitate, transparenţă şi responsabilitate.
Nicio probă fără identificare şi trasabilitate.
Niciun diagnostic fără metodă şi laborator competent.
Nicio ucidere fără documente şi evaluare legală.
Nicio despăgubire stabilită arbitrar.
Fermierul român trebuie protejat atât împotriva bolii, cât şi împotriva arbitrariului şi abuzului administrativ!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:57