Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Ştefăniţă-Alin Avrămescu (Grupul parlamentar AUR)
România are nevoie de energie, nu de noi blocaje. Hidrocentralele trebuie finalizate

Deputatul AUR Stefăniţă Avrămescu critică decizia preşedintelui Nicuşor Dan de a trimite Parlamentului spre reexaminare legea care vizează construcţia a şapte hidrocentrale şi atrage atenţia asupra contradicţiei dintre această decizie şi hotărârea CSAT din data de 30.04.2025, prin care finalizarea hidrocentralelor începute şi blocate a fost stabilită drept o prioritate de siguranţă naţională şi o prioritate pentru România.

"În aprilie 2025, CSAT-ul decidea că trebuie să fie finalizate hidrocentralele începute şi blocate, iar acestea trebuie să devină o prioritate de siguranţă naţională. La ora actuală avem un preşedinte, care este şi şef al CSAT, şi care vine să contrazică o decizie pe care tocmai CSAT-ul a dat-o", a declarat Stefăniţă Avrămescu, în plenul Camerei Deputaţilor.
Parlamentarul consideră că reexaminarea solicitată de preşedinte nu ţine cont de realitatea energetică prin care trece România.
"Reexaminarea pe care a trimis-o către Parlament preşedintele Nicuşor Dan arată inadecvarea acesteia la realitatea pe care o trăim. Trecem printr-o criză energetică gravă, dar preşedintele refuză să promulge o lege care vizează construcţia a şapte hidrocentrale", a spus acesta.
În opinia AUR, România nu îşi poate permite să îşi blocheze propriile investiţii în energie într-un moment în care siguranţa energetică trebuie să fie una dintre principalele preocupări ale statului.
"Când ne întrebăm de ce suntem într-o situaţie atât de gravă energetic, răspunsul este cât se poate de simplu: din cauza unei nebunii progresiste, care împiedică dezvoltarea ţării, care pune pe primul loc un gândac sau o moluscă decât interesul energetic al României", a declarat Stefăniţă Avrămescu.
AUR consideră că protejarea mediului trebuie făcută fără a bloca dezvoltarea României şi fără a pune în pericol securitatea energetică a ţării.
"AUR va continua să susţină finalizarea hidrocentralelor, pentru că siguranţa energetică este mai presus de orice", a transmis deputatul AUR, Stefăniţă Avrămescu.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:42