|
primită de la doamna deputat Cristina-Emanuela Dascălu (Grupul parlamentar AUR)
Un campion olimpic nu ar trebui să ceară statului român ceea ce statul deja îi datorează
Cristina Dascălu critică atitudinea premierului demis, care blochează acordarea premiilor sportivilor olimpici. Potrivit acesteia, sportivii nu trebuie să ceară statului ceea ce deja li se cuvine, iar guvernul trebuie să acorde mai multă importanţă sportivilor care oferă României performanţă, disciplină şi sacrificiu.
"Sunt momente în care o ţară întreagă se opreşte pentru câteva secunde. Se aude imnul. Se ridică steagul. Un sportiv român urcă pe podium, iar milioane de oameni privesc cu emoţie şi mândrie. În acele clipe, România îşi aminteşte cât de mult poate însemna un om care a ales să muncească pentru performanţă.
David Popovici ne-a oferit asemenea momente. A făcut-o la Jocurile Olimpice. A făcut-o la Campionatele Mondiale. A făcut-o din nou, de curând, pe podiumul european. În spatele câtorva minute de concurs se află însă ani pe care publicul nu îi vede: antrenamente, disciplină, oboseală, cantonamente, renunţări, presiunea competiţiei şi responsabilitatea de a purta, într-un bazin, numele unei ţări întregi.
De aceea, mesajul transmis acum de David Popovici către premierul Ilie Bolojan ar trebui să ne pună pe gânduri. Un campion olimpic îi cere guvernului să deblocheze plata premiilor datorate sportivilor medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Paris.
Statul român ştie să fie prezent când se aprind reflectoarele. Ştie să salute campionii, să le strângă mâna şi să vorbească despre mândria naţională. Mai greu pare să fie prezent atunci când vine nota de plată a propriei promisiuni.
Deblocarea premiilor pentru sportivii medaliaţi olimpic nu poate fi tratată ca o chestiune secundară într-un stat care pretinde că îşi respectă campionii. David Popovici cere ca statul român să îşi respecte obligaţiile faţă de sportivii care au reprezentat România şi au câştigat pentru România. Aceşti oameni au pus ani din viaţa lor pe masa performanţei. România le-a cerut excelenţă. Ei au oferit-o. Acum, România trebuie să îşi onoreze partea de responsabilitate.
Sportivii au sacrificat deja ani din viaţă pentru performanţă. Familiile lor au susţinut acest efort. Antrenorii au investit timp şi energie. Uneori, comunităţi întregi s-au mobilizat în jurul unui copil care visa la un podium.
David Popovici a cerut deblocarea plăţilor. Eu cer guvernului să nu mai aştepte încă o intervenţie publică din partea campionilor pentru a face ceea ce trebuie făcut.
Premierul interimar Ilie Bolojan trebuie să prezinte un calendar pentru achitarea sumelor restante către sportivii medaliaţi olimpic.
Copiii care intră astăzi într-un bazin, într-o sală de gimnastică, pe un stadion sau într-o sală de scrimă trebuie să creadă că România îi va respecta şi atunci când vor ajunge campioni.
Guvernul poate cere eficienţă, disciplină şi sacrificii. Înainte de toate, însă, trebuie să ofere respect şi să îşi plătească datoriile. David Popovici a făcut România să se ridice în picioare. Acum este rândul guvernului să se ridice la înălţimea performanţei lui", a declarat deputatul AUR Cristina Dascălu.
|