|
primită de la Grupul parlamentar al PNL)
În contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege referitor la abrogarea dispoziţiei privind pensiile speciale ale aleşilor locali, Grupul parlamentar al deputaţilor PNL va vota în favoarea iniţiativei legislative privind eliminarea acestui tip de indemnizaţii pentru aleşii locali şi judeţeni, aflată în prezent în procedură parlamentară la Camera Deputaţilor - Pl-x nr. 373/2026.
Considerăm că această măsură reprezintă un pas necesar pentru eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii şi pentru consolidarea unui cadru bazat pe reguli egale pentru toţi.
Susţinem această iniţiativă din perspectiva respectării principiului contributivităţii, a eliminării inechităţilor şi a reducerii presiunii financiare asupra bugetului de stat. Deputaţii PNL vor susţine prin vot această iniţiativă şi orice măsură legislativă serioasă care contribuie la un stat mai echitabil.
De asemenea, PNL a decis să comunice reprezentanţii săi în grupul de lucru pentru reducerea numărului de parlamentari. Vom susţine adoptarea de urgenţă a acestei legi.
|