Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a criticat inițiativa președintelui Traian Băsescu de a retrimite Parlamentului spre reexaminare Legea pentru aprobarea OUG nr. 57/2013, prin care este reeșalonată acordarea de certificate verzi către producătorii de energie regenerabilă, modificare ce a dus la scăderea facturilor pentru energie electrică. Valeriu Zgonea acuză faptul că orice întârziere în aplicarea acestei modificări afectează relansarea industriei românești.

"Președintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului Legea pentru aprobarea OUG nr. 57/2013, ordonanță prin care prețul facturii la energie electrică, atât pentru populație, dar mai ales pentru industrie, ar fi scăzut ca urmare a reeșalonării acordării unor certificate verzi către producătorii de energie din surse regenerabile. Deși Comisia Europeană a trimis un prim răspuns pozitiv pentru această modificare, președintele nu este de acord ca românii să plătească mai puțin factura la energie electrică. Pe Traian Băsescu îl interesează numai să pună bețe în roate Guvernului. De aceea face tot posibilul pentru a amâna intrarea în vigoare a acestei modificări. Efectele sabotajului președintelui se vor resimți în buzunarul cetățenilor, dar mai grav este că afectează relansarea industriei românești, prin creșterea costurilor", a declarat Valeriu Zgonea.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 12:58