Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare
Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal organizează Dezbaterea publică "Noul regim fiscal al redevenţelor la hidrocarburi în România", eveniment ce va avea loc în data de 2 aprilie 2015, începând cu ora 11.00, în sala de şedinţe a Grupului Parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.

"În cazul redevenţelor, indiferent dacă este vorba despre hidrocarburi sau de redevenţele miniere, ele aduc venituri la bugetul de stat. Relaxarea fiscală propusă de Guvernul Ponta prin noul Cod Fiscal ar fi trebuit să fie dublată de un cumul de venituri suplimentare ce se vor obţine de la 1 ianuarie 2016, însă noi, în momentul de faţă, neavând aprobată o lege a redevenţelor, care să intre în vigoare de anul viitor, nu ştim dacă bugetul de stat va avea venituri suplimentare din resursele minerale, care, eventual, să compenseze parţial relaxarea fiscală propusă de Executiv", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă deputatul Răzvan Mironescu, vicelider al Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.
În prezent, situaţia redevenţelor este incertă, Guvernul Ponta anunţând că va prezenta la sfârşitul lunii aprilie un proiect de lege în acest sens, după ce, la finele anului trecut, termenul de valabilitate al vechilor redevenţe a fost prelungit până la 31 decembrie 2015.
"Executivul nu a binevoit să demareze anul trecut consultările cu toate părţile implicate pentru a elabora o lege care să fie satisfăcătoare în primul rând pentru bugetul de stat, dar şi pentru investitorii care sunt titulari de acorduri petroliere. Legea care va intra în vigoare în acest an va fi cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2016. Partidul Naţional Liberal doreşte ca prin dezbaterea pe care o organizează să fie oferite opiniei publice, cetăţenilor, toate datele necesare pentru o maximă transparenţă. Suntem interesaţi atât de protejarea intereselor statului prin maximizarea veniturilor obţinute din exploatarea resurselor naturale ale ţării, cât şi de protejarea mediului investiţional privat, pentru că este unul dintre domeniile în care ne dorim – ca şi în toate zonele economiei - cât mai mulţi investitori privaţi care să facă profit, dar statul să aibă protejate interesele sale", a mai spus parlamentarul Răzvan Mironescu.
Partidul Naţional Liberal consideră oportun să aducă la masa discuţiilor toate părţile implicate şi interesate de acest subiect, în vederea stabilirii principiilor care trebuie să stea la baza elaborării unui nou proiect de lege privind calculul redevenţelor.
Parlamentarii liberali consideră că este nevoie de o consultare transparentă între instituţiile statului, asociaţiile profesionale din domeniu, reprezentanţii mediului privat şi autorităţile locale şi judeţene, în vederea stabilirii unui echilibru între protejarea şi încurajarea investiţiilor străine şi locale şi asigurarea unor resurse bugetare corespunzătoare valorificării resurselor naturale ale României.
PNL şi-a propus ca dezbaterea "Noul regim fiscal al redevenţelor la hidrocarburi în România" să fie una tehnică, bazată pe argumente, lipsită de politicianism sau de alte influenţe. În cadrul evenimentului, parlamentarii liberali vor prezenta partenerilor de dialog viziunea proprie pe acest subiect, viziune care se regăseşte în programul de guvernare lansat recent în dezbatere, precum şi în programul "România lucrului bine făcut" cu care preşedintele Klaus Iohannis a câştigat voturile şi încrederea românilor.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:00