privind participarea la
Reuniunea comună a Comisiei Permanente a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) cu Comitetului Înalților Funcționari ai Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN)
şi
Reuniunea Grupului de lucru privind Regulile de Procedură ale APCEMN
(Istanbul, 5 noiembrie 2015)
În data de 5 noiembrie 2015, urmează să se desfăşoare la Istanbul, reuniunea comună a Comisiei Permanente a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) cu Comitetului Înalților Funcționari ai Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) şi reuniunea Grupului de lucru privind Regulile de Procedură ale APCEMN.
Cu prilejul acestor reuniuni, vor avea loc schimburi de opinii cu privire la măsuri întreprinse pentru implementarea "Planului comun de acţiune care să conducă la sporirea cooperării dintre OCEMN şi APCEMN (2016-2018)", dezbateri pe marginea amendamentelor ale delegaţiilor parlamentare naţionale la APCEMN, menite să conducă la îmbunătăţirea Regulilor de Procedură ale Adunării, precum şi discuţii cu privire la Statutul APCEMN în cadrul OCEMN.
La această acţiune urmează să participe domnul deputat Vlad Nistor (PNL), şeful Delegaţiei Parlamentului României la APCEMN, membru al Comisiei politice şi pentru afaceri juridice a Adunării.