--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea la lucrările celei de-a 49-a Adunări Generale a APCEMN (Istanbul, 4-6 iulie 2017)

Comunicat de presa 10 iulie 2017
COMUNICAT DE PRESĂ 
 
 privind participarea la lucrările celei de-a 49-a Adunări Generale a APCEMN 
(Istanbul, 4-6 iulie 2017)

În perioada 4-6 iulie 2017, a avut loc la Istanbul, cea de-a 49-a Adunare Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), la care, din partea Delegației Parlamentului României la APCEMN, au participat, doamna deputat Roberta Alma ANASTASE, șefa delegației și domnii deputați Lucian BODE, Constantin-Cătălin ZAMFIRA, George-Gabriel VIŞAN, Ilie Dan BARNA și István-János ANTAL.

De asemenea, la eveniment a participat și domnul Vlad Nistor, reprezentant special al APCEMN pentru relația cu Parlamentul European și instituțiile Uniunii Europene.
Sesiunea a avut în atenție tema de dezbatere, „Rolul parlamentelor în asigurarea unui climat de securitate și pace în regiunea OCEMN”, pe marginea căreia a fost adoptată Declarația cu același nume, aprobarea rapoartelor și recomandărilor dedicate temelor dezbătute în cadrul comisiilor de specialitate ale APCEMN: „Rolul parlamentelor în vederea întăririi cadrului legislativ pentru creștere economică și integrare socială”, „Dezvoltarea de noi surse de energie și energie regenerabilă în țările membre OCEMN” și „Rolul parlamentelor în asigurarea sistemelor de sănătate sustenabile în țările membre OCEMN” și alegerea vicepreședinților adunării.
Cu acest prilej, doamna deputat Roberta Anastase a fost aleasă vicepreședinte al APCEMN, pentru un mandat de doi ani.
Luând cuvântul pe tema generală de dezbatere, șefa delegației Parlamentului României la APCEMN, doamna Roberta Anastase, a evidențiat, printre altele, că un element important pentru securitatea regiunii este migrația, care rămâne o provocare prin consecințele complexe pe care le are asupra sistemelor noastre politice, sociale și economice. „România participă în strategia sistematică și comprehensivă a Uniunii Europene, care presupune măsuri de relocare, protejarea granițelor externe și asistența umanitară de-a lungul rutelor de refugiați.”
De asemenea, în marja sesiunii, a fost adoptată Declarația APCEMN cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Organizației de cooperare economică a Mării Negre (OCEMN).
Finalul evenimentului a fost marcat de ceremonia de preluare a președinției rotative a APCEMN de către Rada Supremă a Ucrainei, sesiunea de toamnă a APCEMN urmând să aibă loc la Kiev, în perioada 28 – 30 noiembrie 2017.