Presă
Presă
Centrul educaţional
Centrul educaţional
Societatea civilă
Societatea civilă
| Sunteti aici: | Prima pagina > Relatii publice > Presa > |
Relatii publice
Presa
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Ionuț Stroe
(Grup PNL)
Copiii trebuie protejați de războaiele adulților
Statele europene trebuie să joace un rol important în prevenirea și stingerea conflictelor actuale, prin limitarea vânzării de arme către zonele de conflict, dar și prin luarea de măsuri care să protejeze copiii ce pot cădea victimele abuzurilor în zonele de război.
Comisia pentru Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei s-a reunit la Paris pe data de 19 septembrie, pentru a lua în discuție un proiect de raport esențial, privitor la protejarea copiilor afectați de conflictele armate. Copiii care sunt victime ale războaielor au de suferit cu atât mai mult cu cât traumele acestea – atât de natură fizică, cât mai ales de natură psihică – îi vor însoți pe tot parcursul vieții. Se cere, de asemenea, sprijin imediat și susținut pentru copiii care au fost recrutați și îndoctrinați pentru a deveni soldați sau teroriști, recomandarea fiind ca aceștia să nu fie automat tratați ca niște criminali, ci asemenea altor copii supuși abuzurilor de către adulți.
