Presă
Presă
Centrul educaţional
Centrul educaţional
Societatea civilă
Societatea civilă
| Sunteti aici: | Prima pagina > Relatii publice > Presa > |
Relatii publice
Presa
COMUNICAT DE PRESĂ
Privind participarea la reuniunea Secretariatului Internaţional a președinților de comisii şi Raportorilor Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO),
Beirut, Liban, 2-5 aprilie 2018
Domnul deputat Nicolae Neagu și doamna deputat Cristina-Elena Dinu, membri ai Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), au participat, în perioada 2-5 aprilie 2018, la reuniunea Secretariatului Internaţional, a Președinților de comisii şi Raportorilor AIO, care a avut loc la Beirut, Liban.
Pe ordinea de zi a reuniunii s-au aflat, printre altele: analiza activităților AIO din perioada octombrie 2017-martie 2018, programul de activități al organizației pentru perioada următoare, cu accent asupra creșterii vizibilității acesteia în plan internațional, și discuții cu privire la organizarea de evenimente pentru aniversarea a 25 de ani de la înființarea AIO, în contextul Adunării Generale AIO de la Atena, din perioada 25-30 iunie 2018.
