--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presa 01 octombrie 2018
 COMUNICAT DE PRESĂ


Referitor la participarea la cea de-a 51-a reuniune a Comisiei economice, comerciale, tehnologice şi de mediu a APCEMN (Kiev, 26-27 septembrie 2018)
Domnii deputaţi George-Gabriel Vişan, Constantin-Cătălin Zamfira şi Virgil-Daniel Popescu, membri ai Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), au participat, în perioada 26 - 27 septembrie 2018, la cea de-a 51-a reuniune a Comisiei economice, comerciale, tehnologice şi de mediu a APCEMN, care a avut loc la Kiev, în organizarea Radei Supreme a Ucrainei.

În prim planul agendei de discuţii a reuniunii au fost dezbaterile pe marginea proiectului de raport şi rezoluţie cu tema „Dezvoltarea şi susţinerea IMM-urilor în statele membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN)”. Totodată, au avut loc şi alegerile pentru poziţia de vicepreşedinte al Comisiei, în urma cărora domnul deputat George-Gabriel Vişan a fost ales cu unanimitate de voturi şi va avea un mandat pentru 2 ani.
Delegaţiile a 7 ţări membre: Azerbaijan, Armenia, Bulgaria, Grecia, România, Turcia, şi Ucraina, au prezentat strategiile naţionale în sectorul IMM-urilor, evidenţiind proiectele implementate cu succes.
Din partea Delegaţiei României, domnul deputat George-Gabriel Vişan a avut o intervenţie pe această temă, prezentând politicile publice la nivel naţional din sectorul IMM-urilor, aflate sub coordonarea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Referitor la strategia pe termen mediu şi lung a Ministerului pentru stimularea de initiative antreprenoriale, au fost aduse în discuţie: Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea mediului de afaceri din România ‐ Orizont 2020, precum şi Strategia naţională de export. Direcţiile de acţiune care trebuie avute în vedere în Programul cadru Orizont 2020 sunt destinate: sprijinirii şi promovării antreprenoriatului, accesului IMM-urilor la o finanţare adecvată, accesul la pieţele internaţionale, precum şi îmbunătăţirii reactivităţii administraţiei publice la nevoile IMM-urilor.
Domnul deputat Vişan a punctat şi implementarea la nivel naţional a mai multor programe în domeniul IMM-urilor, care pot constitui exemple de bună practică pentru statele membre OCEMN, si anume: Programul Start-up Nation, Programul EMPRETEC (de pregătire antreprenorială), Programul de microindustrializare, Programul de internaţionalizare.
Mesajul central al delegaţiei române a îndemnat la cooperare între statele membre OCEMN pentru identificarea unor soluţii comune, care să vină în sprijinul IMM-urilor, deoarece ,,regiunea Mării Negre trebuie să continue să se dezvolte mai ales pe plan economic, deoarece populaţia acestei regiuni merită o viaţă mai bună şi o viaţă mai bună este rezultatul progresului economic”