--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presa 05 octombrie 2018
COMUNICAT DE PRESĂ

privind participarea la cea de-a 51-a reuniune a Comisiei pentru cultură, educaţie şi afaceri sociale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre
Sofia, Bulgaria, 2 – 3 octombrie 2018

Domnul deputat István-János ANTAL, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) şi al Comisiei pentru cultură, educaţie şi afaceri sociale din cadrul APCEMN, a participat alături de domnul senator Ionuţ VULPESCU, la cea de-a 51-a reuniune a Comisiei pentru cultură, educaţie şi afaceri sociale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), care a avut loc în perioada 2 – 3 octombrie 2018, la Sofia, în organizarea Adunării Naţionale a Bulgariei.


Tema principală a reuniunii a fost dezbaterea proiectului de raport cu tema: „Perspectivele actuale şi de viitor în dezvoltarea turismului din regiunea Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN)”, precum şi a proiectului de recomandare nr. 166/2018 pe aceeaşi temă.
Contribuţia României la proiectul de raport a evidenţiat dinamica dezvoltării turismului românesc, precum şi provocarea de a exploata întregul potenţial, astfel încât să genereze creşteri economice durabile. Totodată, s-a reiterat importanţa strategică a Regiunii Mării Negre, care va fi un subiect important pe lista priorităţilor României în cadrul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în 2019, cu scopul de stimula cooperarea regională şi dezvoltarea socio-economică.