--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presa 04 iulie 2019
COMUNICAT DE PRESĂ


privind participarea Delegaţiei Parlamentului României la Grupul mixt de control parlamentar al Europol (JPSG) la o vizită de lucru la Delegaţia omoloagă a Parlamentului Finlandei (26-28 iunie 2019)

Delegaţia Camerei Deputaţilor ce a participat la acest eveniment a fost condusă de doamna deputat Oana Consuela Florea, Copreşedintele Grupului JPSG şi şefa delegaţiei române. Vizita a avut loc în contextul apropierii de finalul Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene şi implicit de finalul dimensiunii parlamentare a acesteia.

Agenda vizitei a cuprins o întâlnire cu membrii comisiei omoloage (formată din doamna Mari-Leena Talvitie, şefa delegaţiei finlandeze, precum şi din doamna Riikka Purra, doamna Eveliina Heinäluoma şi domnul Mikko Kärnä, membrii ai delegaţiei finlandeze), precum şi o întrevedere cu vicepreşedintele Parlamentului Finlandei, domnul Juho Seppo Antero Eerola. În încheierea vizitei, delegaţia Parlamentului României au avut un schimb de vederi cu Ambasadorul României în Finlanda, domnul Răzvan Rotundu.
În discursul de bun venit adresat de doamna Mari-Leena Talvitie, şefa delegaţiei finlandeze, aceasta a subliniat relaţia foarte bună cu partea română în ceea ce priveşte colaborarea parlamentară la nivelul JPSG şi a adresat cuvinte de mulţumire doamnei deputat Oana Florea pentru disponibilitatea de a împărtăşi experienţa acumulată pe perioada în care România a deţinut copreşedinţia grupului mixt de control asupra Europol.
Doamna deputat Oana Florea a amintit de faptul ca Finlanda şi România au avut poziţii comune pe parcursul celei de-a 4-a reuniuni a JPSG care avut loc la Bucureşti, dorind să transmită atât mulţumiri pentru sprijinul acordat, cât şi să asigure delegaţia Finlandei ca pe durata preşedinţiei lor, vor beneficia de aceiaşi susţinere din partea delegaţiei române. Totodată, au mai fost aduse în atenţie aspecte legate de bugetul Europol în cadrul viitorului exerciţiu financiar european 2020-2027, precum şi căi de urmat în ceea ce priveşte relaţia dintre Europol şi Grupul de control parlamentar.
În încheiere, reprezentanţii Finlandei au ţinut să sublinieze rezultatele foarte bune ale Delegaţiei Parlamentului României la JPSG pe durata Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, materializate în primul rând printr-o colaborare mult mai strânsă cu Europol şi printr-un schimb constant de informaţii şi documente între JPSG şi Agenţia europeană.
Delegaţia Parlamentului României a predat delegaţiei din Finlanda, la finalul lunii iunie 2019, Copreşedinţia Grupului mixt de control parlamentar al Europol precum şi toate documentele şi informaţiile ce reflectă ultimele evoluţii pozitive la nivelul Grupului pentru a se asigura continuitatea demersului.