--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presa 10 iulie 2019
COMUNICAT DE PRESĂ


privind participarea la cea de-a 28-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa - Luxemburg, 4-8 iulie 2019

În perioada 4-8 iulie 2019, la Luxemburg, a avut loc cea de-a 28-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) la care, din partea Camerei Deputaţilor, au participat membrii titulari ai Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE, astfel: domnul deputat Victor Paul Dobre (PNL), vicepreşedinte al AP OSCE, domnul deputat Costel Neculai Dunava (PSD) şi domnul deputat Petru Movilă (PMP).

Pe agenda de lucru a Sesiunii anuale au figurat prezentări ale rapoartelor de activitate, dezbateri pe rezoluţiile celor 3 comisii generale şi pe rezoluţiile suplimentare care acoperă teme de actualitate, precum şi organizarea de alegeri pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul structurilor de conducere ale AP OSCE. În finalul dezbaterii, în ziua de 8 iulie 2019 a fost adoptată Declaraţia de la Luxemburg, care înglobează cele 3 rezoluţii ale comisiilor generale, şi rezoluţiile suplimentare.
În lucrările din cadrul Sesiunii a fost aleasă noua structură de conducere a AP OSCE. Astfel, domnul deputat Victor Paul Dobre a obţinut un nou mandat, cu o durată de 3 ani, de vicepreşedinte al Adunării, iar domnul deputat Costel Neculai Dunava a obţinut un mandat, cu durata de un an, de vicepreşedinte al Comisiei generale pentru probleme politice şi de securitate.
Tema generală a evenimentului a fost ”Încurajarea dezvoltării durabile pentru promovarea securităţii: rolul parlamentelor”.
În comisiile generale au fost considerate câteva amendamente iniţiate de către domnii deputaţi Victor Paul Dobre, Costel Neculai Dunava şi Petru Movilă, unele dintre acestea fiind preluate în conţinutul documentelor astfel adoptate, între care, două cu relevanţă pentru demersurile de politică externă ale României, vizând problematica conflictului din Republica Moldova.
Domnii deputaţi Victor Paul Dobre si Costel Neculai Dunava au avut fiecare intervenţii în cadrul dezbaterilor generale din aceste comisii.
Astfel, în intervenţia sa din cadrul Comisiei generale pentru probleme politice şi de securitate domnul deputat Costel Neculai Dunava a abordat problema conflictelor îngheţate din OSCE arătând că persistenţa acestora este în detrimentul securităţii, nu doar a statelor pe al căror teritoriu există astfel de conflicte, ci al spaţiului OSCE în ansamblul său.
Vorbitorul a pus accentul pe necesitatea acordării unei mai mari atenţii rezolvării conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre şi a marcat importanţa pe care România o acordă conflictului din Republica Moldova, semnalând sprijinul României pentru o reglementare cuprinzătoare, pacifistă şi durabilă a conflictului din Republica Moldova, bazată pe suveranitatea şi integritatea sa teritorială în cadrul frontierelor recunoscute în plan internaţional.
Domnul deputat a reiterat faptul că partea română salută progresele înregistrate şi cere implementarea Rezoluţiei Adunării Generale a ONU din 22 iunie 2018 prin care se cere Federaţiei Ruse să finalizeze fără întârziere procesul de retragere a trupelor şi a armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova.
Domnul deputat Victor Paul Dobre a avut o intervenţie în cadrul Comisiei generale pentru democraţie, drepturile omului şi probleme umanitare, în care a pus accentul pe:
  • dimensiunea umană din cadrul OSCE, menţionând în acest sens faptul că este fundamental să se ajungă la o decizie consensuală privind organizarea Reuniunii anuale de Implementare a Dimensiunii Umane din acest an şi că România sprijină deplin Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) ale cărui standarde sunt de cea mai mare importanţă pentru monitorizarea proceselor electorale şi pentru dezvoltarea de instituţii democratice şi pentru drepturile omului în toate statele participante la OSCE;
  • atenţia sporită care trebuie să fie acordată creşterii extremismului şi, în context, combaterii discursului instigator la ură, a anti-semitismului şi a altor forme de discriminare în contextul dezvoltării unui val de populism bazat pe frică şi emoţie. Vorbitorul a menţionat în context rolul parlamentarilor în promovarea educaţiei şi afirmarea valorilor democratice în rândul tinerei generaţii şi a amintit că România, în exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE, a pus accent, în cadrul pilonului patru, „Europa valorilor comune” pe teme privind combaterea rasismului, intoleranţei, xenofobiei, populismului, anti-semitismului şi discursului instigator la ură.
    În cadrul dezbaterii generale din plenul Sesiunii anuale domnul deputat Victor Paul Dobre a avut o nouă intervenţie în care a vorbit despre rolul fundamental pe care îl au libertatea mediei în dezvoltarea şi funcţionarea unei societăţi democratice, subliniind apoi obligaţiile complexe ale statelor participante la OSCE cu privire la asigurarea protecţiei jurnaliştilor. Vorbitorul a făcut un apel către parlamentarii Adunării pentru a sprijini şi superviza guvernele în ceea ce priveşte acţiunile acestora care se referă la tratamente şi agresiuni, unele mergând până la crimă, care au loc asupra jurnaliştilor.