--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presa 18 februarie 2020
COMUNICAT DE PRESĂ


primit de la Direcţia pentru relaţii cu organizaţiile internaţionale şi UE

În perioada 20-21 februarie 2020, se vor desfăşura la Viena, Austria, lucrările celei de-a 19-a Reuniuni de iarnă a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE).

Principalele activităţi care se desfăşoară sub egida Reuniunii de iarnă a AP OSCE sunt reuniuni ale celor 3 comisii generale, reuniunea Comisiei permanente, sesiuni plenare şi reuniuni ale grupurilor politice.
În cadrul primei sesiuni comune a celor 3 comisii generale vor susţine alocuţiuni înalţi oficiali din partea gazdelor, a AP OSCE şi a OSCE, urmate de prezentări ale celor mai recente evoluţii şi activităţi din spaţiul OSCE, precum şi de o sesiune de întrebări şi răspunsuri.
În cadrul fiecăreia dintre cele 3 reuniuni ale comisiilor generale raportorii vor prezenta principalele orientări ale rapoartelor şi proiectelor de rezoluţii care se vor aborda în cadrul Sesiunii anuale a Adunării din luna iulie 2020 şi se vor organiza dezbateri tematice.
A doua sesiune comună a celor 3 comisii generale va include şi o dezbatere specială cu tema „Combaterea antisemitismului, discriminării şi intoleranţei în regiunea OSCE”.
Din partea Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE - Camera Deputaţilor, la această acţiune vor participa: domnii deputaţi Victor Paul DOBRE (PNL) - vicepreşedinte al AP OSCE, Costel Neculai DUNAVA (PSD) - vicepreşedinte al Comisiei generale a AP OSCE pentru probleme politice şi de securitate, şi Petru MOVILĂ (PMP), toţi în calitate de membri titulari.