--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presa 15 martie 2021
COMUNICAT DE PRESĂ


primit de la Direcţia pentru Relaţii cu Organizaţiile Internaţionale şi Uniunea Europeană

Cu ocazia celebrării lunii Francofoniei, în data 15 martie 2021, preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF), domnul deputat Florin-Alexandru Alexe, alături de membri ai Delegaţiei, doamna deputat Simona Bucura-Oprescu şi domnul senator Sorin-Mihai Cîmpeanu, ministrul Educaţiei şi preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei, a avut o întrevedere la Palatul Parlamentului cu domnul Eric Poppe, reprezentantul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) pentru ţările din Europa Centrală şi de Est.

Preşedintele Delegaţiei, domnul deputat Florin-Alexandru Alexe, a subliniat importanţa acestei reuniuni, la începutul acestei noi legislaturi a Parlamentului României, asigurându-l pe Reprezentantul OIF de întregul sprijin în vederea continuării şi intensificării colaborării la nivel interinstituţional. A fost salutată preluarea de către domnul Eric Poppe, un bun cunoscător al regiunii şi al profilului francofon al României, a conducerii Reprezentanţei OIF pentru ţările din Europa Centrală şi de Est cu sediul la Bucureşti.
Domnul Eric Poppe a prezentat principalele acţiuni din mandatul E.S. doamna Louise Mushikiwabo, secretar general al Francofoniei: promovarea limbii franceze, egalitatea femei-bărbaţi, cu accent pe educaţia tinerelor, implicarea tinerilor, digitalizarea şi a făcut referire, de asemenea, la Programul pentru formare a funcţionarilor şi diplomaţilor şi la diversele proiecte finanţate la nivel regional de către OIF.
În cadrul discuţiilor, doamna deputat Simona Bucura-Oprescu a subliniat importanţa implicării active în promovarea Francofoniei în diverse domenii de activitate. În calitate de preşedintă a Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, a adresat invitaţia de a avea întâlniri pe teme legate de autonomia economică a femeii. Referitor la cursurile de formare ale OIF, doamna deputat a subliniat importanţa realizării unor cursuri destinate parlamentarilor, ca parte integrantă a strategiei de promovare a limbii franceze.
Domnul senator Sorin-Mihai Cîmpeanu, ministru al Educaţiei şi preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), a reiterat faptul că Francofonia reprezintă un vector stabil al activităţilor la nivel guvernamental, parlamentar şi universitar. Promovarea utilizării limbii franceze la reuniunile de la nivelul instituţiilor Uniunii Europene reprezintă un factor determinant în consolidarea poziţiei organizaţiei la nivel regional, principiul „solidarităţii active” constituind un pilon determinant în acţiunile întreprinse. În calitate de preşedinte al AUF, a amintit de organizarea la Bucureşti, în luna septembrie 2021, a Adunării Generale a Agenţiei Universitare a Francofoniei.
La final, a fost amintită secţiunea ce va fi disponibilă pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor cu acces la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Internaţionale a Francofoniei.