--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presa 12 aprilie 2022
COMUNICAT DE PRESĂ


Privind participarea la reuniunea online a Comisiei pentru probleme economice, comerciale şi financiare a APCEMN
12 aprilie 2022

Domnul deputat George Șişcu, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), a participat, în ziua de 12 aprilie 2022, la reuniunea Comisiei pentru probleme economice, comerciale şi financiare a APCEMN, desfăşurată în sistem videoconferinţă.

La reuniune au participat membrii din delegaţiile naţionale din Armenia, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina.
La iniţiativa domnului deputat George Șişcu, membrii Comisiei au fost de acord în unanimitate cu amânarea dezbaterilor pe marginea proiectelor de raport şi recomandare cu tema ”Provocări şi perspective ale cooperării în domeniul agriculturii în statele membre OCEMN post pandemie”, astfel încât delegaţiile naţionale să retransmită contribuţiile lor, conform contextului geopolitic actual.
Parlamentarul român s-a adresat membrilor Comisiei menţionând că, având în vedere situaţia din regiune, lucrările nu se pot desfăşura în condiţii normale. De asemenea, a subliniat că documentele comisiei în forma actuală vorbesc despre intensificarea exportului de produse agricole şi eliminarea obstacolelor în lanţul economic, în regiunea OCEMN, ignorând situaţia din Ucraina.
Domnul deputat Șişcu a menţionat raportările recente ale experţilor în agricultură care estimează că suprafaţa cultivată cu cereale de primăvară în Ucraina, pentru anul 2022, ar putea scădea cu 39% din cauza agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei şi a afirmat că situaţia din regiune va avea un impact negativ asupra securităţii alimentare şi a agriculturii la nivel mondial.
Menţionăm că membrii delegaţiei României la APCEMN au fost singurii iniţiatori ai unor demersuri de amânare a dezbaterilor pe documente ale Adunării care nu includ implicaţiile agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, obţinând ulterior sprijinul din partea majorităţii statelor membre ale APCEMN în aceste demersuri.