privind
participarea la cea de-a 48-a Sesiune plenară a
Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF)
Tbilisi, Georgia, 5-8 iulie 2023
În perioada 5-8 iulie 2023, s-a desfăşurat, la Tbilisi, Georgia, cea de-a 48-a Sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF).
La această acţiune au participat, din partea Delegaţiei Parlamentului României la APF, doamna deputat Simona Bucura-Oprescu, membră a Comitetului Director al Reţelei femeilor parlamentare a APF şi a Comisiei pentru cooperare şi dezvoltare, şi domnul deputat Florin-Alexandru Alexe, membru al Comisiei politice a APF. Cu acest prilej, au avut loc reuniunile Reţelei femeilor parlamentare membre ale APF, ale celor patru comisii ale APF, precum şi adunarea plenară.
În cadrul lucrărilor Reţelei femeilor parlamentare, doamna deputat Bucura-Oprescu a prezentat, alături de doamna Chantal Soucy, preşedinta reţelei, formatul Atelierului de leadership pentru femeile parlamentare francofone, ce urmează a fi organizat la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, în perioada 25-29 septembrie 2023. Evenimentul din ţara noastră constituie un excelent prilej de promovare a dimensiunii parlamentare francofone, precum şi a consolidării demersurilor la nivel naţional de promovare a leadership-ului femeilor în plan politic.
Parlamentarii francofoni au participat la un eveniment găzduit de doamnna Salomé Zourabichvili, preşedinta Republicii Georgia, în seara zilei de 6 iulie 2023.
Adunarea plenară din zilele de 7 şi 8 iulie 2023, a fost deschisă de preşedintele APF, domnul Francis Drouin (Canada), domnul Irakli Garibachvili, prim-ministrul Georgiei, şi domnul Shalva Papuashvili, preşedintele Parlamentului georgian.
La sesiune a fost prezentă doamna Louise Mushikiwabo, secretar general al Francofoniei, care a răspuns întrebărilor parlamentarilor francofoni pe teme de interes în cooperarea dintre APF şi OIF.
Tema dezbaterii generale din acest an a fost „Mobilitatea în spaţiul francofon”, parlamentarii prezenţi abordând acest subiect din perspective multiple precum: mobilitatea studenţilor, gestionarea fluxurilor de migranţi, aspecte economice, solidaritate francofonă etc.
Domnul deputat Florin-Alexandru Alexe a luat cuvântul de la tribuna Adunării, din partea Delegaţiei Parlamentului României la APF, evidenţiind importanţa pe care ţara noastră o acordă mobilităţii din perspectivă economică. Domnia sa a comunicat participanţilor interesul României de a găzdui o misiune economică a OIF în 2024, ce va include un forum economic la nivel înalt cu autorităţile politice şi economice din ţara gazdă, întâlniri între agenţiile de promovare a comerţului şi investiţiilor, bănci şi instituţii de finanţare regionale şi naţionale, vizite la companii locale inovatoare şi activităţi de networking între participanţi. În finalul intervenţiei, domnul deputat Alexe a relevat importanţa deosebită a cooperării consolidate dintre dimensiunea parlamentară şi cea guvernamentală în favoarea Francofoniei în ţara noastră.
Parlamentarii prezenţi la sesiunea de la Tbilisi au adoptat rezoluţii pe teme de actualitate din spaţiul francofon, precum şi solicitarea Radei Ucrainei de a adera la APF, cu statut de observator, alături de cea de modificarea de statut a Parlamentului georgian, în secţiune asociată.