--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presa 08 noiembrie 2023
COMUNICAT DE PRESĂ


primit de la Direcţia generală relaţii externe şi protocol
privind participarea la cea de-a 35-a Sesiune a Regionalei Europa a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF) Atena, Grecia, 5-7 noiembrie 2023

În perioada 5-7 noiembrie 2023, domnul deputat Florin-Alexandru Alexe (PNL), membru al Delegaţiei Parlamentului României la APF, a participat, la Atena, la cea de-a 35-a Sesiune a Regionalei Europa a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF), la invitaţia Parlamentului elen, la care au participat parlamentari din 25 de parlamente din Regiunea Europa a APF.

În sesiunea de deschidere au intervenit, din partea ţării gazdă, domnul Constantin Tassoulas, preşedintele Parlamentului elen, şi domnul Georgios Gerapetritis, ministrul Afacerilor Externe. Domnul Bruno Fuchs, delegatul general al APF, s-a adresat parlamentarilor francofoni prin intermediul unui mesaj video.
Lucrările, prezidate de domnul Jean-Charles Luperto, delegat regional al Regiunii Europa al APF, au avut drept temă centrală „Războiul din inima Europei şi impactul la nivel mondial”. Parlamentarii prezenţi au abordat această temă din perspective multiple, în cadrul a trei paneluri: Consecinţele războiului din Ucraina asupra Europei: criza sistemică, a migranţilor, energetică şi economică; Democraţia şi războiul: provocări şi puncte slabe; Perspectivele în faţa unei lumi fragmentate: spre o guvernanţă globală policentrică sau uni-multipolară?
Domnul deputat Florin-Alexandru Alexe a luat cuvântul la primul panel, evidenţiind faptul că războiul de agresiune împotriva Ucrainei reprezintă un atac la adresa securităţii globale, având consecinţe semnificative în ceea ce priveşte securitatea alimentară, energetică şi stabilitatea economică. Domnia sa a reiterat importanţa rolului României în acordarea promptă de sprijin umanitar cetăţenilor ucraineni, încă de la de începerea conflictului.
Din perspectiva siguranţei alimentare, ţara noastră condamnă în termenii cei mai fermi atacurile continue ale Rusiei asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre situate în imediata vecinătate a frontierelor României, porturi importante pentru exporturile agricole ucrainene.
În ceea ce priveşte migraţia refugiaţilor din Ucraina, domnul deputat a adus în discuţie decizia imediată a ţării noastre de a primi refugiaţi ucraineni în cele mai bune condiţii posibile, pentru a le asigura cazarea, accesul la sistemul educaţional, la serviciile medicale, precum şi integrarea pe piaţa muncii, fiind continuate toate eforturile pentru a oferi sprijin multidimensional Ucrainei şi Republicii Moldova, atât timp cât va fi necesar.
Preşedintele Radei Ucrainei, domnul Ruslan Stefanchuk, s-a adresat participanţilor, prin intermediul unui mesaj video, prezentând situaţia actuală din ţara sa, adresând mulţumiri reprezentanţilor APF pentru acordarea Radei a statutului de observator în cadrul organizaţiei.
Discuţiile au continuat pe parcursul celor două zile, cu intervenţii din partea unor oficiali din ţara gazdă, alături de experţi şi reprezentanţi ai mediului academic din ţări francofone europene, urmate de discuţii fructuoase în cadrul Adunării regionale.