primit de la Direcţia pentru relaţii cu organizaţiile internaţionale şi UE
În perioada 2-6 iunie 2025, Camera Deputaţilor a organizat, în România, cea de-a 32-a Adunare Generală a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (A.I.O.).
Camera Deputaţilor participă ca membru al acestei organizaţii interparlamentare din anul 2014, iar din primăvara anului 2024 deţine preşedinţia, prin şeful delegaţiei parlamentare, domnul deputat Ionuţ Vulpescu.
De peste trei decenii, AIO contribuie activ la promovarea valorilor tradiţiei creştin-ortodoxe în contextul societăţii contemporane, susţinând, totodată, pacea şi securitatea internaţională, precum şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Organizaţia urmăreşte consolidarea cooperării cu instituţiile internaţionale, în vederea sprijinirii diversităţii culturale şi religioase din Europa şi a apărării acesteia împotriva oricăror forme de intoleranţă religioasă şi extremism etnic sau rasial.
Evenimentul, aflat la a 32-a ediţie, s-a bucurat de o importanţă deosebită, marcând 140 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi 100 de ani de la ridicarea acesteia la rangul de Patriarhie. Tema centrală a reuniunii –„Cooperarea instituţiilor parlamentare şi religioase în elaborarea direcţiilor pentru utilizarea inteligenţei artificiale: semnificaţia reuniunii de la Marrakesh a UIP” - reflectă preocupările actuale privind echilibrul între inovaţie tehnologică şi valorile spirituale.
Preşedintele Adunării Generale a A.I.O., deputatul PSD Ionuţ Vulpescu, a deschis lucrările Adunării: „Port în inimă bucuria de a prezida reuniunea anuală a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei pe pământ românesc. Pentru această parte de continent, ortodoxia a fost un contract social etern, singurul care a funcţionat chiar şi atunci când acordurile politice au încetat să o mai facă. Oamenii au rămas împreună pentru că numele lui Dumnezeu e speranţă, au strigat împreună «Hristos a Înviat!» pentru că doar astfel iubirea pentru aproapele nostru e înălţătoare şi poate institui originea virtuţilor sociale de care avem atâta nevoie în timpuri de conflicte geopolitice. (...) Avem datoria de a urma modelul Împăratului Constantin cel Mare, ca oameni politici, ca parlamentari, în diferite demnităţi şi misiuni, trebuie să invităm lumea religiilor la dialog, pentru că doar universul credinţei poate da cetăţenilor speranţa şi umanitatea de care au nevoie pentru a locui împreună, depăşind ostilitatea şi făcând loc unei ospitalităţi care să devină nu un reflex educaţional, ci un proces civilizaţional”, a subliniat Ioan Vulpescu.
Discursul inaugural al evenimentului a fost susţinut de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Daniel Suciu, care a subliniat că pentru România este o mare onoare să deţină pentru prima dată preşedinţia acestui for. Domnia sa a urat bun venit tuturor participanţilor: „Sunteţi, dragi prieteni, într-o clădire simbol (...), într-o clădire care ar fi trebuit să fie un simbol al ateismului, un simbol al comunismului şi un simbol al dictaturii, până în 1989. Dar, pentru că bunul Dumnezeu aşa le rânduieşte întotdeauna, clădirea în care vă aflaţi este un simbol al democraţiei, este un simbol a libertăţii şi de un an de zile este şi un simbol al legăturii dintre credinţă, dintre Dumnezeu şi politicieni. Dictatorul Nicolae Ceauşescu, când a gândit această clădire, cea mai mare clădire civilă din lume, nu s-a gândit niciodată că la parterul ei va funcţiona o capelă, va trona Crucea şi că aici se vor ţine şi slujbe”, a spus vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.
La deschiderea inaugurală a luat cuvântul şi vicepreşedintele Senatului, domnul Robert Cazanciuc, care a declarat, la rândul său, că “este tot mai evidentă legătura strânsă dintre valorile democraţiei constituţionale şi principiul statului de drept, consacrate în cele mai importante documente ale Uniunii Europene, şi valorile perene spirituale, sociale ale religiei şi civilizaţiei creştine şi, în particular, ale ortodoxiei, de care poporul român este puternic ataşat”.
De asemenea, un mesaj din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost transmis de părintele Augustin Coman, consilier patriarhal coordonator la Secţia relaţii externe din cadrul Administraţiei Patriarhale, prilej cu care s-a subliniat faptul că Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei este o platformă a solidarităţii şi cooperării între popoarele ortodoxe, în vremuri marcate de provocări multiple. În acest sens, “vă îndemn să continuaţi să lucraţi împreună pentru a promova dreptatea, pacea şi demnitatea astfel încât să daţi mărturie prin cuvânt şi faptă despre dragostea milostivă a Părintelui Ceresc”, se arată în mesajul Patriarhului Daniel, prin care a binecuvântat reuniunea de la Bucureşti.
ÎPS, Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit al Bisericii Romano - Catolice, a remarcat că reuniunea de la Bucureşti, care a adus în prim-plan lideri religioşi şi reprezentanţi ai vieţii publice, ”constituie un exemplu de responsabilitate şi viziune în slujba binelui comun într-o societate tot mai fragmentată şi confruntată cu provocări multiple, unde vocea bisericilor mărturisind iubirea, adevărul şi speranţa este mai necesară ca oricând”.
În deschiderea lucrărilor au vorbit despre istoria credinţei noastre, impactul tehnologiei digitale sau despre provocările şcolii de elită pentru păstrarea moralei, eticii, preşedintele Academiei Române, domnul acad. Ioan-Aurel Pop, ministrul Economiei, domnul Bogdan Ivan, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, domnul Mihnea Costoiu, precum şi alţi invitaţi. De asemenea, au transmis mesaje video vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene, doamna Roxana Mînzatu, preşedinta Conferinţei Generale UNESCO, doamna ambasador Simona Miculescu, şi secretarul general al Uniunii Interparlamentare (IPU), domnul Martin Chungong.