--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presa 02 octombrie 2025
COMUNICAT DE PRESĂ


primit de la şeful Delegaţiei Parlamentului României la APCE, domnul deputat Ionuţ-Marian Stroe (Grupul parlamentar al PNL)

Miercuri, 1 octombrie 2025, în cadrul Sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se desfăşoară în această săptămână la Strasbourg, domnul deputat Ionuţ Stroe, şeful Delegaţiei Parlamentului României la APCE, a susţinut o intervenţie în plen privind rolul esenţial al tinerilor în apărarea şi consolidarea democraţiei.

În intervenţia sa, parlamentarul român a evidenţiat faptul că tinerii constituie un factor esenţial în apărarea valorilor democratice, prin forme moderne de implicare civică, de la proteste paşnice şi campanii digitale, până la laboratoare civice care transformă ideile în acţiuni concrete. Totodată, a atras atenţia că, în numeroase state, aceşti tineri activişti sunt supuşi suspiciunilor, presiunilor şi chiar sancţiunilor penale, situaţie care erodează încrederea în democraţie. În acest sens, domnul Stroe a subliniat necesitatea ca societăţile democratice să le ofere recunoaştere, sprijin şi acces real la procesul decizional, prin participare în parlamente, consilii şi partide, dar şi prin investiţii în educaţia civică şi mecanisme de sprijin dedicate.
Deputatul român a reiterat concluziile raportului privind „Mişcările de tineret pentru democraţie”, subliniind că acestea reprezintă un pilon central al rezilienţei democratice şi că statele au responsabilitatea de a le asigura atât protecţie, cât şi spaţiu de exprimare şi participare activă. În încheiere, domnul Stroe a subliniat că viitorul instituţiilor democratice depinde de implicarea şi curajul tinerilor, iar vocile acestora nu doar că trebuie ascultate, ci şi sprijinite şi întărite prin măsuri concrete.