primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar UPR)
Digitalizarea sănătăţii nu poate funcţiona după logica unei cozi administrative
Aproximativ 25.000 de cereri de validare a identităţii digitale aflate în aşteptare, în condiţiile unui flux de circa 10.000 de solicitări noi pe zi, spun mai mult despre starea digitalizării sănătăţii decât multe dintre strategiile, calendarele şi prezentările instituţionale din ultimii ani.
Platforma "e-Sănătatea Mea" a fost prezentată ca parte a unei transformări necesare a relaţiei dintre pacient şi sistemul sanitar, într-un moment în care România încearcă să recupereze decalajele faţă de statele europene în care accesul electronic la informaţia medicală a devenit deja o componentă funcţională a sistemului de sănătate. Numai că, imediat după lansare, accesul utilizatorilor a fost îngreunat chiar în etapa de înrolare şi validare a identităţii digitale prin ROeID. Aproximativ 25.000 de cereri se aflau în aşteptare, în condiţiile unui flux mediu de aproximativ 10.000 de solicitări noi pe zi. Pentru reducerea restanţei, Autoritatea pentru Digitalizarea României a suplimentat echipa de validare de la 40 la 59 de persoane, estimând că volumul restant poate fi soluţionat în aproximativ o săptămână, dacă ritmul actual al solicitărilor se menţine.
Aceasta este contradicţia pe care nu o putem ascunde sub vocabular tehnologic, un serviciu public nu devine cu adevărat digital doar pentru că cetăţeanul nu mai stă fizic la ghişeu. Dacă accesul său este blocat într-un şir de validări manuale, administraţia nu a dispărut, ci doar şi-a schimbat forma. Nu contest necesitatea unei verificări riguroase a identităţii. Datele medicale sunt informaţii deosebit de sensibile, iar accesul la acestea trebuie protejat prin mecanisme solide de securitate şi identificare. Ceea ce este însă inacceptabil este ca, înaintea lansării unui serviciu destinat unui număr foarte mare de cetăţeni, capacitatea operaţională necesară, volumul estimat al solicitărilor, mecanismele de rezervă şi posibilitatea automatizării procesului să nu fie dimensionate corespunzător.
Comparaţia cu Europa arată cât de importantă este această diferenţă de abordare. Potrivit studiului Comisiei Europene privind indicatorul eHealth, datele aferente anului 2025 indică o maturitate medie de 87% la nivelul UE-27 pentru accesul la dosarele electronice de sănătate. Belgia şi Estonia au atins un scor de 100%, iar în 23 de state membre între 80% şi 100% din populaţie putea, din punct de vedere tehnic, să îşi acceseze dosarele electronice de sănătate.
România continuă însă să trateze prea des digitalizarea ca pe o succesiune de proiecte şi lansări, în loc să o trateze ca pe o transformare a modului în care funcţionează administraţia. Se anunţă modernizarea, se lansează sistemul, apar blocajele, apoi sunt căutate soluţiile. O asemenea succesiune nu poate fi prezentată la nesfârşit drept o dificultate inerentă începutului. Atunci când aceleaşi probleme de capacitate, interoperabilitate şi continuitate se repetă, avem de-a face cu o problemă de proiectare şi administrare, nu doar cu un incident tehnic.
Nu vorbesc astăzi despre o deficienţă pe care am descoperit-o odată cu acest episod. La 15 iulie 2025 am adresat Ministerului Sănătăţii o întrebare parlamentară privind necesitatea unei evidenţe integrate a asiguraţilor şi pacienţilor şi efectele fragmentării informaţiilor asupra accesului efectiv la serviciile medicale. Câteva luni mai târziu, am criticat public degradarea infrastructurii informatice din sănătate şi incapacitatea sistemului de a asigura continuitatea unor operaţiuni elementare.
Astăzi, când o platformă nouă întâmpină chiar la etapa de acces un volum de zeci de mii de cereri care aşteaptă validarea, nu mai discutăm despre o ipoteză şi nici despre o dificultate accidentală. Discutăm despre persistenţa unei vulnerabilităţi instituţionale, capacitatea administraţiei de a proiecta servicii digitale în funcţie de volumul real de utilizatori şi de a asigura funcţionarea lor în condiţii de solicitare ridicată.
Digitalizarea sănătăţii nu înseamnă o aplicaţie, o interfaţă sau o inaugurare publică, înseamnă ca pacientul să îşi poată consulta datele, ca medicul să poată accesa informaţia relevantă pentru diagnostic şi tratament, ca sistemele informatice să comunice între ele, iar infrastructura să rămână funcţională tocmai atunci când este solicitată intens. Mai grav este că, în sănătate, un blocaj informatic nu produce doar disconfort administrativ, poate însemna informaţii inaccesibile, întârzieri şi dificultăţi în verificarea istoricului medical sau în asigurarea continuităţii tratamentului. În acel moment, vulnerabilitatea tehnică nu mai este doar o deficienţă informatică, ea poate avea consecinţe directe asupra calităţii şi siguranţei actului medical.
România nu poate pretinde că recuperează decalajul digital faţă de Europa câtă vreme continuă să mute aceeaşi birocraţie, cu aceleaşi slăbiciuni şi aceleaşi blocaje, din faţa ghişeului în interiorul unei platforme electronice.
Digitalizarea trebuie să elimine coada administrativă, nu să o transforme într-o coadă digitală.
