primită de la doamna deputat Mariana Vârgă (Grupul parlamentar UPR)
România trebuie să îşi apere interesele naţionale. Apelul cetăţenilor către Parlament
Transmit astăzi, de la tribuna Parlamentului României, apelul disperat al unor cetăţeni care ne-au trimis acest mesaj tocmai pentru că nu se mai simt ascultaţi de instituţiile statului. Este datoria noastră, ca parlamentari, să le auzim vocea şi să aducem în dezbaterea publică problemele pe care aceştia le ridică.
Semnatarii apelului solicită încetarea sprijinului militar, financiar, material şi logistic acordat Ucrainei, eliminarea facilităţilor economice pe care le consideră în detrimentul fermierilor şi transportatorilor români, transparenţă deplină asupra ajutoarelor acordate, precum şi măsuri concrete pentru protejarea teritoriului României în contextul incidentelor cu drone.
Dincolo de formulările dure ale apelului, există o întrebare politică legitimă la care Guvernul trebuie să răspundă: care este costul total al acestor politici pentru cetăţeanul român şi care este beneficiul concret pentru România?
Nu putem cere austeritate pensionarilor, familiilor, antreprenorilor şi fermierilor, iar în acelaşi timp să refuzăm transparenţa cu privire la angajamentele financiare externe ale statului. România are nevoie de o politică externă şi de securitate care să ţină cont, în primul rând, şi de interesul naţional.
Un punct central al apelului îl reprezintă sprijinul pentru Ucraina. Semnatarii cer oprirea transferurilor de armament şi a altor forme de sprijin care implică resurse publice româneşti. Consider că această solicitare trebuie discutată deschis în Parlament. România nu trebuie să îşi asume angajamente financiare nelimitate fără o evaluare transparentă a costurilor, a riscurilor şi a beneficiilor pentru cetăţenii români.
La fel de important este impactul economic asupra agriculturii şi transporturilor. Fermierii români reclamă presiunea exercitată asupra preţurilor şi concurenţa pe care o consideră neloială, iar transportatorii reclamă costurile suplimentare generate de traficul de tranzit. Statul român trebuie să îşi apere producătorii şi infrastructura şi să se asigure că solidaritatea europeană nu se transformă într-un sacrificiu unilateral suportat de România.
O altă problemă ridicată de cetăţeni este programul SAFE şi asumarea unor împrumuturi de ordinul zecilor de miliarde de euro pentru înzestrare militară. Siguranţa României este esenţială şi nimeni nu contestă necesitatea unei armate moderne. Dar întrebarea legitimă este: cine va produce echipamentele, unde vor fi investiţi banii şi cât din această finanţare va rămâne în industria românească de apărare?
Dacă România se împrumută pe termen lung, atunci trebuie să existe garanţii că o parte cât mai importantă din valoarea acestor programe se întoarce în economia românească, prin producţie, locuri de muncă, tehnologie şi dezvoltarea companiilor autohtone. Nu putem accepta ca România să fie doar cumpărător şi plătitor, în timp ce industria naţională de apărare rămâne în plan secund.
Românii trebuie să ştie cât împrumutăm, cât vom restitui, cu ce dobândă şi ce câştigă industria românească. Transparenţa nu slăbeşte apărarea naţională. Dimpotrivă, ea întăreşte încrederea cetăţenilor în instituţiile statului.
La fel de gravă este problema incidentelor cu drone în zona de frontieră. Cetăţenii din Tulcea şi Constanţa au trăit repetat situaţii în care au fost emise avertizări RO-Alert. România are dreptul să solicite Ucrainei măsuri concrete pentru prevenirea pătrunderii unor astfel de aparate pe teritoriul nostru şi pentru reducerea riscurilor asupra populaţiei.
Nu avem nevoie de declaraţii belicoase. Avem nevoie de diplomaţie fermă, proceduri clare şi mecanisme funcţionale de prevenire şi răspuns. Siguranţa românilor trebuie să fie prioritatea absolută.
Un alt subiect extrem de important este poziţia exprimată de ministrul de Externe, Oana Ţoiu, cu privire la renunţarea la unanimitate şi extinderea votului cu majoritate calificată în anumite domenii europene. Din perspectiva semnatarilor apelului, susţinerea unei asemenea direcţii reprezintă o cedare inadmisibilă de suveranitate. Consider că România nu trebuie să renunţe cu uşurinţă la instrumentele prin care îşi poate apăra interesele în Uniunea Europeană.
Oana Ţoiu trebuie să explice public şi fără echivoc care este mandatul în baza căruia a susţinut această poziţie, ce domenii sunt vizate şi ce garanţii are România că interesele sale nu vor putea fi trecute peste voinţa sa. Nu putem vorbi despre consolidarea poziţiei României în Europa în timp ce renunţăm, fără o dezbatere naţională serioasă, la instrumente importante de negociere.
Cetăţenii care au transmis acest apel consideră că direcţia actuală a fost determinată în principal de USR şi PNL, partide care au participat la guvernare şi au susţinut politicile pe care ei le contestă: sprijinul pentru Ucraina, anumite politici economice şi bugetare, precum şi orientarea privind apărarea şi relaţia cu instituţiile europene.
De aceea, mesajul pe care îl transmit astăzi este simplu: înainte de orice angajament extern, trebuie să existe transparenţă, responsabilitate şi o evaluare clară a interesului naţional. România a oferit deja foarte mult. De acum înainte, orice decizie trebuie să pornească de la o regulă simplă: România şi cetăţenii români pe primul loc.
II. România nu mai poate plăti factura politicilor USR şi PNL
Acest apel trebuie spus răspicat: politicile pe care cetăţenii le contestă nu au apărut din senin. Ele poartă şi responsabilitatea politică a USR şi PNL, partide care au participat la guvernare, au susţinut guverne, bugete şi decizii care au influenţat direcţia economică, externă şi de securitate a României.
USR şi PNL nu pot acum să se spele pe mâini şi să pretindă că nu au nicio responsabilitate. Au fost la masa deciziei, iar consecinţele acelor decizii sunt astăzi suportate de români.
Românii plătesc, România se împrumută, taxele şi preţurile apasă tot mai greu, fermierii şi transportatorii sunt puşi sub presiune, iar Guvernul cere permanent noi sacrificii. Şi atunci întrebarea este simplă: de ce pentru români ni se spune mereu că nu sunt bani, dar pentru anumite angajamente externe se găsesc întotdeauna resurse?
USR şi PNL trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru această direcţie. Ne costă prea mult politicile lor, ne costă prea mult incompetenţa şi ne costă prea mult lipsa de responsabilitate.
De aceea, spun foarte clar: USR şi PNL nu mai au ce căuta la guvernare dacă nu sunt capabile să pună interesul României şi al cetăţenilor români înaintea propriilor calcule politice.
Există un verset în Matei 7:6 care spune: "Nu daţi cele sfinte câinilor şi nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor.Pentru mine, astăzi, acest verset poate fi înţeles şi printr-o imagine simplă: românii sunt mărgăritarele de preţ ale acestei ţări!!!
Mărgăritarele României sunt românii. Iar noi nu mai risipim ceea ce este al nostru. Pentru că o ţară care nu-şi preţuieşte mărgăritarele nu-şi mai preţuieşte propriul viitor!!