primită de la doamna deputat Monica Ionescu (neafiliat)
Ţebea nu e capăt de drum. E început.
Sunt locuri în ţara asta unde nu mergi să vezi ceva, ci să-ţi aminteşti cine eşti, iar Ţebea este unul dintre ele, acolo unde, sub Gorunul lui Horea, între moţii lui, ne veghează Iancu.
Avram Iancu, conducătorul moţilor în Revoluţia de la 1848-1849, a fost omul care a înţeles cu mult înaintea noastră că libertatea nu se câştigă doar cu arma, ci se păstrează cu legea.
În 1848, toţi voiau ceva de la Transilvania, şi mult timp după aceea. Austriecii voiau un imperiu mai mare, ungurii voiau o ţară mare cu o singură limbă, chiar dacă în Transilvania românii erau de două ori mai numeroşi decât ei. În timp ce ei îşi doreau dominaţie şi o naţiune mare, Iancu şi-a dorit o naţiune fericită.
Să fii fericit înseamnă ca omul să se poată uita în ochii semenilor fără ruşine şi în ochii străinilor cu mândria apartenenţei la neamul său.
De aceea testamentul lui Iancu este atât de important: "Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită (...) toată averea mea pentru o academie de drepturi, căci luptătorii cu arma legii vor scoate drepturile Naţiunii mele."
Un om care a luptat cu arma putea să lase în urmă cultul armei, dar el ne-a lăsat cultul legii. "Toată averea mea pentru o academie de drepturi". Asta e adevărata schimbare de lume, pentru că a înţeles că după război ai nevoie de şcoală.
Pe vremuri românii nu aveau drepturi şi mureau pentru ele, dar aveau nădejde, iar azi avem drepturi, dar nu mai avem nădejde. Ne-am făcut din drepturi o listă de plângeri pe care le folosim doar ca să strigăm şi să criticăm, fără să oferim nimic în schimb, şi, din păcate, unii au ajuns să-şi facă din libertate o scuză, până şi libertatea de a-şi huli propria ţară, uitând că oameni ca Iancu au murit pentru ea.
Marii gânditori spuneau că drepturile sunt ca o oglindă, pentru că dezvăluie cine eşti abia după ce le primeşti. Iancu, fiind unul dintre înţelepţi, ştia asta şi de aceea a vorbit despre o Academie de Drepturi, pentru că o astfel de şcoală nu e despre legi, ci despre oameni şi despre testul suprem al caracterului: unii primesc putere şi ridică un popor, alţii primesc aceeaşi putere şi-l aduc în uitare.
Iancu doarme la Ţebea, sub Gorunul lui Horea, între moţii lui, de unde ne veghează şi azi, pentru că el n-a fost domn peste români, a fost român între români.
Ţebea nu e capăt de drum, e început, pentru că acolo nu-ţi plângi trecutul, ci îţi aminteşti viitorul.
Suntem români dintr-un neam de ziditori, un neam care n-a apărut de nicăieri. Am fost aici înainte de cronici şi vom fi aici şi după ele. De aceea avem de ce să fim mândri pentru că avem un Iancu, avem Ţebea, avem o istorie în care nu am cerşit, ci am zidit.
