primită de la domnul deputat Ioan Lăzăroi (Grupul parlamentar SOS România)
Fermierii români nu pot fi lăsaţi singuri în faţa secetei şi a exploziei costurilor
România se află în faţa unei realităţi pe care Guvernul nu mai are dreptul să o trateze prin comunicate optimiste: agricultura românească este supusă unei presiuni uriaşe.
Seceta prelungită, temperaturile extreme, lipsa apei, costurile ridicate ale energiei şi îngrăşămintelor pun în pericol nu doar veniturile fermierilor, ci şi viitoarea campanie agricolă.
În timp ce agricultorul român îşi calculează dacă mai are bani pentru sămânţă, motorină, îngrăşăminte şi ratele la utilaje, statul îi oferă prea des birocraţie, promisiuni şi scheme de ajutor care ajung târziu.
România are nevoie de fermieri pe câmp, nu la ghişee!
Comisia Europeană a recunoscut deja gravitatea situaţiei. România beneficiază de fonduri europene de urgenţă atât pentru pagubele provocate de fenomenele climatice, cât şi pentru creşterea costurilor cu energia şi îngrăşămintele. Mai mult, statele membre au posibilitatea de a completa aceste ajutoare din bugetele naţionale.
Întrebarea pe care o adresez Guvernului este simplă:
Ce face România cu această posibilitate?
Va completa statul român sprijinul european astfel încât fermierii să poată începe campania următoare sau îi vom lăsa din nou să se împrumute pentru a putea produce hrană?
Solicit Guvernului şi Ministerului Agriculturii să prezinte public, fără întârziere, calendarul acordării ajutoarelor, criteriile de eligibilitate, sumele care vor fi adăugate din bugetul naţional şi măsurile privind accesul la apă şi extinderea sistemelor de irigaţii.
Ajutorul acordat după ce exploataţia agricolă a intrat în insolvenţă nu mai este ajutor.
Despăgubirea acordată după ce fermierul nu mai poate însămânţa nu mai rezolvă problema.
România nu îşi poate permite să transforme agricultura într-o activitate practicată numai de cei care mai rezistă financiar încă un an.
Apărarea agriculturii româneşti înseamnă apărarea producţiei româneşti, a satului românesc şi, în cele din urmă, a hranei care ajunge pe masa fiecărei familii.
Guvernul trebuie să înţeleagă un lucru elementar: fermierul nu cere privilegii.
Cere să poată munci şi să nu fie condamnat la pierdere pentru faptul că produce hrană în România.
În faţa unei asemenea crize, inacţiunea nu mai poate fi justificată.
Agricultura românească are nevoie de apă, finanţare şi predictibilitate.
Şi are nevoie de ele acum, nu după următoarea recoltă.
