primită de la domnul deputat Tudor Ionescu (Grupul parlamentar SOS România)
Moştenirea lui Avram Iancu: o Românie suverană, demnă şi stăpână pe propriul destin!
Astăzi, 10 septembrie, se împlinesc 154 de ani de la plecarea la Domnul a Eroului Naţional Avram Iancu!
Născut în 1824 la Vidra de Sus, în actualul judeţ Alba, Avram Iancu a studiat Dreptul la Cluj şi a devenit cancelarist la Curtea de Apel din Târgu Mureş. Avram Iancu a fost deci un om al legii, care a cerut dreptate prin lege înainte de a fi obligat să lupte cu arma în mână.
La 3/15 mai 1848, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, zeci de mii de români au cerut Unirea cu Principatele Române şi au strigat: "Noi vrem să ne unim cu Ţara!" Deşi românii erau majoritari în Transilvania, erau trataţi ca toleraţi în propria lor ţară. Nu au cerut să-i asuprească pe alţii, nu au cerut privilegii, au cerut doar să fie recunoscuţi ca ceea ce erau: o Naţiune în propria lor Patrie!
Când paşoptiştii maghiari au forţat unirea Transilvaniei cu Ungaria, moţii şi-au apărat munţii. Avram Iancu a ridicat românii din Apuseni şi a ţinut piept unor armate întregi cu oameni desculţi şi tunuri de lemn. Iar Avram Iancu nu şi-a abandonat poporul.
În 1852, când Împăratul austriac Franz Joseph a venit în Transilvania, Avram Iancu a refuzat audienţa, decoraţiile şi recompensele care i se ofereau. A preferat să rămână sărac decât să-şi vândă Cauza pentru o funcţie, o medalie sau un privilegiu!
Testamentul său, scris la numai 26 de ani, spune totul: "Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită!" S-a stins la Baia de Criş, în 1872, la numai 48 de ani, sărac, bolnav şi abandonat de o stăpânire căreia îi salvase tronul. A fost îngropat la Ţebea, lângă gorunul lui Horea, acolo unde România îşi păstrează memoria martirilor şi a celor care au pus Neamul mai presus de propria viaţă.
Aceasta este adevărata măsură a naţionalismului românesc: jertfă, nu interes personal; responsabilitate, nu privilegiu; şcoală, lege, credinţă şi apărarea pământului străbun!
De aceea, astăzi nu este suficient să depunem o coroană la Ţebea şi să rostim câteva fraze solemne. Trebuie să ne întrebăm: pentru ce a luptat Avram Iancu şi ce am făcut noi cu moştenirea lui?
Astăzi, satele Apusenilor se depopulează. Tinerii pleacă din Ţară. Bogăţiile României sunt exploatate iar românului de rând i se spune tot mai des că trebuie să accepte, să se conformeze şi să tacă. Decizii care ne afectează viitorul sunt luate fără ca interesul românilor să fie pus pe primul loc.
Partidul S.O.S. România îşi asumă fără ezitare moştenirea lui Avram Iancu: apărarea Naţiunii Române, a Limbii Române, a credinţei strămoşeşti, a Familiei, a pământului şi bogăţiilor României şi a dreptului poporului român de a-şi hotărî singur destinul!
Avram Iancu nu a murit pentru o funcţie, nu a luptat pentru avere, nu s-a vândut pentru decoraţii. A murit sărac, dar a rămas bogat în memoria Neamului!
Iar astăzi, la 154 de ani de la trecerea sa la Domnul, cea mai frumoasă formă de respect pe care i-o putem arăta este să nu lăsăm România să-şi piardă identitatea, suveranitatea şi demnitatea!
