primită de la domnul deputat Tudor Ionescu (Grupul parlamentar SOS România)
Înălţarea Sfintei Cruci: sărbătoarea Credinţei, a jertfei şi a biruinţei!
Astăzi, 14 Septembrie, sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, pe care poporul nostru o numeşte simplu, Ziua Crucii. Este una dintre cele mai vechi şi mai importante sărbători ale creştinătăţii, închinată Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Este zi de post şi rugăciune, indiferent în ce zi a săptămânii ar cădea, pentru că în faţa Crucii Mântuitorului creştinul nu vine cu petrecere, ci cu smerenie şi cu recunoştinţă.
Sărbătoarea de astăzi păstrează vie amintirea a două momente care au marcat istoria creştinismului. Primul s-a petrecut în secolul al IV-lea, la Ierusalim, când Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a căutat locul Răstignirii şi, potrivit tradiţiei, în jurul anului 326, a găsit Crucea Mântuitorului îngropată pe Dealul Golgotei.
Al doilea moment a venit aproape trei secole mai târziu, în anul 614, când perşii au cucerit Ierusalimul, au pustiit Locurile Sfinte şi au luat Crucea ca pradă de război. Împăratul bizantin Heraclie a purtat ani grei de luptă împotriva Persiei şi a readus-o la Ierusalim în jurul anului 630.
Tradiţia Bisericii spune că Împăratul, îmbrăcat în veşminte de purpură şi aur, nu a putut urca cu Crucea spre Golgota până când nu s-a dezbrăcat de haina împărătească şi nu a păşit desculţ, ca un om simplu.
Aceste două momente spun ceva ce nu s-a schimbat în mai bine de 1600 de ani: Crucea poate fi îngropată, poate fi uitată, poate fi luată cu forţa dar nu poate fi învinsă!
Şi mai spun ceva, la fel de important: în faţa Crucii, puterea lumească trebuie să-şi lepede orgoliul. Un Împărat care conducea un Imperiu a înţeles că nu poate purta Crucea în haine de paradă. Mulţi dintre cei care conduc astăzi România ar avea ce învăţa din smerenia lui Heraclie.
Pentru români, Crucea nu este un simbol abstract. Neamul nostru a trăit şi a rezistat sub semnul ei. Domnitorii ridicau biserici după biruinţe, ostaşii plecau la luptă făcându-şi semnul Crucii, iar pe câmpurile de bătălie, la marginea satelor şi la răscruci au rămas crucile eroilor şi troiţele în faţa cărora trecătorii se opresc şi astăzi. Crucea Eroilor de pe Caraiman veghează de aproape un secol asupra ţării, în memoria celor care şi-au dat viaţa în Primul Război Mondial.
În anii comunismului, când bisericile erau dărâmate sau mutate pe şine din calea blocurilor iar credinţa era tratată ca o rămăşiţă a trecutului, românii au ascuns icoanele, şi-au botezat copiii pe ascuns şi au păstrat Crucea în inimă.
Mulţi preoţi şi mireni şi-au plătit credinţa cu ani grei de temniţă. Regimul comunist însă a căzut iar Crucea a rămas!
Astăzi, Crucea nu mai este dărâmată cu buldozerul, dar este împinsă, încet şi metodic, afară din spaţiul public. Neomarxiştii sunt deranjaţi de simbolurile creştine şi pretind că tradiţia ar sta în calea progresului. Şi nu uităm că în 2006 s-a încercat scoaterea icoanelor din şcolile noastre, printr-o recomandare venită de la o instituţie a statului, desfiinţată ulterior în instanţă. Nu uităm nici că în 2009, la Strasbourg, s-a hotărât că prezenţa crucifixului în sălile de clasă din Italia ar încălca drepturile elevilor iar abia în 2011 Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului a îndreptat această rătăcire.
Partidul S.O.S. România spune limpede: Crucea face parte din identitatea Neamului nostru şi nu va fi scoasă niciodată din viaţa publică a României! Constituţia garantează, la articolul 29, libertatea credinţelor religioase şi dreptul părinţilor de a-şi educa copiii potrivit propriilor convingeri.
Iar eu, în calitate de Deputat, voi combate creştinofobia şi voi apăra ora de religie din şcoli şi dreptul fiecărui român de a-şi mărturisi liber Credinţa!
"Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta! Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău!"
