primită de la doamna deputat Rodica Nassar (Grupul parlamentar al PSD)
Când secundele fac diferenţa, fiecare dintre noi poate deveni primul salvator
Aniversăm astăzi Ziua europeană de prim ajutor, dedicată unui gest simplu în aparenţă, dar cu o valoare uriaşă - capacitatea unui om de a interveni atunci când viaţa altui semen este în pericol.
Această zi a fost instituită în anul 2000 de organizaţiile componente ale Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, tocmai pentru a atrage atenţia asupra importanţei cunoaşterii şi aplicării corecte a regulilor de prim ajutor. Astăzi, mesajul este mai actual ca oricând, deoarece, într-o situaţie de urgenţă, uneori diferenţa dintre viaţă şi moarte nu se măsoară în ore sau minute, ci în secunde.
Un om se prăbuşeşte pe stradă. Un copil se îneacă. Un accident se produce sub ochii noştri. Cineva suferă un stop cardio-respirator. În acele momente, primul om care poate interveni nu este întotdeauna medicul, paramedicul sau echipajul de ambulanţă. Este, de cele mai multe ori, cetăţeanul obişnuit care se află acolo. De aceea, primul ajutor trebuie să înceteze să fie privit ca o competenţă rezervată profesioniştilor, ci trebuie să devină o competenţă a societăţii.
România are un sistem de urgenţă care a demonstrat de nenumărate ori profesionalism şi capacitate de intervenţie. SMURD, serviciile de ambulanţă, pompierii şi personalul medical salvează zilnic vieţi. Dar nici cel mai performant sistem de urgenţă nu poate elimina timpul dintre producerea unei tragedii şi sosirea echipajului specializat. Acolo intervine primul ajutor.
Legea română stabileşte deja că primul ajutor de bază poate fi acordat de orice persoană instruită şi, sub îndrumarea dispeceratului medical de urgenţă, chiar şi de persoane fără pregătire prealabilă. Totodată, primul ajutor calificat este definit ca o responsabilitate publică şi un drept al cetăţeanului.
Dar o prevedere legală nu este suficientă. Consider că avem nevoie de o cultură naţională a primului ajutor. Trebuie să îi învăţăm pe copii încă din şcoală cum să recunoască o urgenţă, cum să apeleze corect 112, cum să înceapă manevrele de resuscitare şi cum să folosească, atunci când există şi sunt disponibile, un defibrilator automat. Trebuie să existe cursuri practice, exerciţii periodice şi instruire adaptată vârstei.
Sunt convinsă că societatea noastră are nevoie inclusiv de extinderea instruirii şi către profesori, funcţionari, angajaţi, părinţi şi comunităţi. Pentru că, într-o urgenţă, cel mai important echipament poate fi omul care ştie ce are de făcut.
Iar România are şi un avantaj extraordinar: la Târgu Mureş funcţionează unul dintre centrele regionale importante de formare în asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare, în cadrul reţelei de pregătire SMURD.
Putem să folosim această expertiză pentru a construi un program naţional de educaţie pentru primul ajutor.
Mesajul meu cu prilejul acestei zile este unul simplu: să nu aşteptăm tragedia pentru a învăţa cum să salvăm o viaţă.
Primul ajutor înseamnă solidaritate, responsabilitate şi educaţie. Şi, înainte de toate, înseamnă şansa ca, într-o zi în care cineva are nevoie de noi, să nu trecem mai departe spunând: "Să vină cineva care se pricepe".
Pentru că, în acele câteva minute în care ambulanţa încă nu a ajuns, omul care se pricepe să acorde primul ajutor poate fi fiecare dintre noi. Iar uneori, ceea ce ştim să facem în acele minute poate însemna o viaţă salvată.
