primit de la domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Deputatul Nicolae-Miroslav Petreţchi, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, a participat, în perioada 18-20 septembrie, la Summitul inaugural al Iniţiativei pentru Integrare Carpatică C8, desfăşurat la Bukovel, în regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina, alături de o delegaţie numeroasă a Uniunii Ucrainenilor din România.
Evenimentul a reunit reprezentanţi ai celor opt state din regiunea carpatică, respectiv Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor europene, ai mediului de afaceri şi ai administraţiilor locale şi regionale. Reuniunea a fost organizată la iniţiativa Preşedintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, iar România a fost reprezentată de Preşedintele Nicuşor Dan. Noua platformă regională a fost dedicată consolidării cooperării în spaţiul carpatic, cu accent pe securitate, dezvoltare economică, investiţii şi cooperare transfrontalieră.
Programul summitului a urmărit trecerea de la dialogul politic la dezvoltarea unor proiecte concrete de cooperare, reunind lideri politici, reprezentanţi ai instituţiilor europene, autorităţi locale şi regionale, investitori internaţionali şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. Discuţiile au vizat valorificarea potenţialului economic al regiunii carpatice, crearea unui climat investiţional predictibil, stimularea inovaţiei şi consolidarea cooperării transfrontaliere prin proiecte comune.
Prima zi a summitului, 18 septembrie, a fost marcată de deschiderea oficială a reuniunii şi de lucrările Forumului Economic Carpatic. Agenda a inclus lansarea oficială a Iniţiativei C8, declaraţiile liderilor participanţi şi dezbateri privind direcţiile de dezvoltare ale regiunii şi atragerea investiţiilor. În cadrul discuţiilor au fost abordate teme referitoare la dezvoltarea economică a macroregiunii, consolidarea cooperării dintre statele participante şi identificarea unor oportunităţi pentru proiecte investiţionale comune.
Cea de-a doua zi a summitului a pus accent pe dimensiunea practică a cooperării regionale şi pe dezvoltarea unei viziuni comune pentru spaţiul carpatic. Mesajul de deschidere al prim-ministrului Ucrainei, Sergii Koretskyi, a evidenţiat importanţa aprofundării cooperării economice, a integrării europene şi a atragerii investiţiilor internaţionale. Discuţiile au vizat dezvoltarea infrastructurii de transport şi energie, conectarea Ucrainei la reţelele europene, industria, turismul, securitatea şi reconstrucţia Ucrainei. Programul a inclus sesiuni dedicate investiţiilor, energiei, infrastructurii şi dezvoltării regionale, precum şi întâlniri între reprezentanţi ai autorităţilor, companii şi investitori.
În marja summitului, deputatul Nicolae-Miroslav Petreţchi a avut o serie de întâlniri şi convorbiri cu oficiali ucraineni şi reprezentanţi ai administraţiilor regionale şi locale. Acesta a discutat cu preşedintele Parlamentului Ucrainei, Ruslan Stefanchuk, precum şi cu adjunctul şefului Administraţiei Prezidenţiale a Ucrainei, Viktor Mykyta, despre evoluţiile relaţiilor dintre România şi Ucraina, necesitatea consolidării dialogului bilateral şi sprijinul acordat Ucrainei. Un subiect important al discuţiilor l-a reprezentat şi rolul diplomaţiei parlamentare în consolidarea relaţiilor bilaterale şi în susţinerea unor iniţiative menite să apropie cele două state.
De asemenea, deputatul Nicolae-Miroslav Petreţchi a purtat discuţii cu guvernatorii regiunilor Cernăuţi, Ivano-Frankivsk şi Zakarpattia, precum şi cu reprezentanţi ai Consiliilor Regionale din Ternopil, Zakarpattia şi Odesa. În cadrul acestor întâlniri au fost abordate aspecte concrete privind dezvoltarea cooperării transfrontaliere şi regionale, intensificarea contactelor dintre administraţiile locale şi regionale şi identificarea unor noi proiecte comune.
Participarea României şi a reprezentanţilor comunităţii ucrainene din România la Summitul C8 a evidenţiat importanţa consolidării legăturilor regionale şi a dezvoltării unor forme durabile de cooperare între statele şi comunităţile din regiunea carpatică. România are un rol relevant în acest format prin poziţia sa geografică, prin legăturile directe cu Ucraina şi prin experienţa acumulată în domeniul proiectelor de cooperare transfrontalieră.
Prezenţa delegaţiei Uniunii Ucrainenilor din România la summit a reflectat implicarea constantă a organizaţiei în dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi transfrontaliere dintre România şi Ucraina. De-a lungul timpului, UUR a facilitat semnarea unor acorduri de parteneriat între administraţiile locale şi regionale din cele două state, contribuind la dezvoltarea contactelor instituţionale şi la identificarea unor noi oportunităţi de cooperare. Totodată, prin facilitarea contactelor şi sprijinirea relaţiilor dintre reprezentanţii mediului de afaceri, Uniunea Ucrainenilor din România a contribuit la dezvoltarea unor noi oportunităţi de colaborare economică.